Contact
Telefon: +4 0744.763.559
Fax: +4 0251.592.858
Email: office@fineamin.ro
FINEAMIN Romania
Certificari ISO line 

Conservarea echipamentelor energetice

Click aici pentru metoda de conservare folosind FINEAMIN – o posibilitate ecologică și economică de a conserva cazanele cu abur.

Despre avantajele conservarii cu Fineamin…

NORMĂ TEHNICĂ ENERGETICĂ PRIVIND

CONSERVAREA ECHIPAMENTELOR ENERGETICE

NTE 008/08/00

Elaborator: S.C. Filiala ICEMENERG S.A./ S.C. Termoelectrica S.A.

Executant: S.C. Filiala ICEMENERG S.A./S.C. Termoelectrica S.A.

Aprobat prin Ordinul nr. 126 din 24.12.2008 al preşedintelui ANRE

Înlocuieşte: PE 231/1994

Bucureşti – 2008

Responsabili pentru ediţia 2008:

ing. Liliana IORDACHE (S.C. Termoelectrica S.A.)

ing. Constantin PANTEA (S.E. Mureş)

ing. Marta POPESCU (CET Progresu)

Responsabil pentru ediţia 1994:

ing. Angela Stanca ( ICEMENERG Bucureşti)


NORMĂ TEHNICĂ ENERGETICĂ PRIVIND

CONSERVAREA ECHIPAMENTELOR ENERGETICE

 

CUPRINS

I. SCOP

II. DOMENIUL DE APLICARE

III. TERMINOLOGIE, CLASIFICARE ŞI ABREVIERI

IV. ACTE NORMATIVE DE REFERINŢĂ

V. PRINCIPII GENERALE DE CONSERVARE A ECHIPAMENTELOR ENERGETICE

VI. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA CAZANELOR DE ABUR

VII. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA CAZANELOR DE APĂ FIERBINTE

VIII. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA REZERVOARELOR METALICE

IX. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA PREÎNCĂLZITOARELOR DE AER REGENERATIV

X. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA SCHIMBĂTOARELOR DE CĂLDURĂ

XI. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA TURBINELOR DE ABUR

XII. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA CONDENSATOARELOR TURBINELOR

XIII. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA INSTALAŢIEI DE ULEI AFERENTE TURBOAGREGATULUI

XIV. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA GENERATORULUI SI SISTEMELOR GENERATORULUI

XV. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA MOTOARELOR ELECTRICE

XVI. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA POMPELOR DE ALIMENTARE

XVII. MĂSURI PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ, PSI, PROTECŢIA MEDIULUI

 

ANEXE

Anexa 1. Descrierea unui tip generic de instalaţie de producere a aerului uscat

Anexa 2. Metoda de determinare a concentraţiei de NaNO2, la conservarea cazanelor de abur. Exemplu de determinare a concentraţiei de inhibitor TRIAV-M din soluţia de conservare a condensatorului pe partea apei de răcire

Anexa 3. Studiu de caz – Conservarea unui grup energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur şi turbină SKODA de 100 MW) cu octadecilamină (ODA). Testul de coroziune (test cantitativ). Testul hidrofobic (test calitativ). Aspectarea suprafeţelor. Metoda de determinare a concentraţiei de octadecilamină (ODA).

Anexa 4. Standarde române menţionate în document

 

NORMĂ TEHNICĂ ENERGETICĂ PRIVIND CONSERVAREA ECHIPAMENTELOR ENERGETICE

I. SCOP

Art.1. Norma tehnică energetică privind conservarea eechipamentelor energetice are drept scop stabilirea cadrului general pentru realizarea activităţii de conservare a echipamentelor din centralele termoelectrice.

II. DOMENIU DE APLICARE

Art.2. Prezenta normă tehnică energetică se aplică la conservarea principalelor echipamente din centralele termoelectrice, şi anume:

a) cazanele de abur;

b) cazanele de apă fierbinte;

c) rezervoarele metalice;

d) preîncălzitoarele de aer regenerativ;

e) schimbătoarele de căldură (PIP şi PJP);

f) turbinele de abur;

g) condensatoarele turbinelor;

h) generatoarele şi anexele acestora;

i) răcitoarele de aer şi hidrogen;

j) sistemele de ulei şi motoarele electrice;

k) pompele de alimentare.

Art.3. Stabilirea fiecărui procedeu de conservare pe tip de echipament are la bază considerente tehnice, economice, de securitate şi sănătate în muncă precum şi de protecţia mediului.

Art.4. Aplicarea prevederilor prezentei norme tehnice va ţine seama de particularităţile, dotările şi disponibilităţile existente în cadrul fiecărei centrale.

Art.5. Conservarea se execută de către personal autorizat ISCIR conform prescripţiei PTC2-2003 “Cerinţe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte ”sau de către firme terţe de specialitate, cu respectarea prevederilor legislative în vigoare referitoare la securitatea şi sănătatea personalului precum şi la protecţia mediului.

Art.6.(1) De realizarea condiţiilor tehnice pentru aplicarea conservării echipamentelor răspund conducerile tehnice ale centralelor şi şefii secţiilor care deţin echipamentele respective.

(2) Controlul parametrilor fizici (presiune, temperatură, nivele) în instalaţiile supuse conservării se efectuează de către secţia de exploatare care deţine echipamentul.

Art.7.(1)Controlul chimic se realizează de către personalul autorizat conform prescripţiei PTC2-2003 “Cerinţe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte”, atât pe perioada efectuării operaţiilor de conservare propriu-zisă cât şi pe perioada menţinerii în stare de conservare.

(2)Eficienţa conservării se va demonstra, în funcţie de caz, prin urmărirea comportării unor epruvete martor, la perioadele de control stabilite în cadrul tehnologiei.

Art.8. Punerea în funcţiune după conservare se va realiza numai cu avizul secţiei chimice şi cu asistenţa tehnică a acesteia.

Art.9. Metodele de analiză pentru controlul analitic, specifice tehnologiei de conservare, sunt prezentate în anexa 2 şi anexa 3 care fac parte integrantǎ din prezenta normǎ.

Art.10. Toate verificările şi lucrările efectuate în legătură cu conservarea se vor menţiona în fişe, registre sau oricare alt sistem de evidenţă a agregatului de către şeful secţiei care deţine echipamentul supus conservării.

Art.11. Perioadele de staţionare la care se referă prezenta normă tehnică energetică şi pentru care sunt stabilite procedeele specifice de conservare se consideră din momentul opririi instalaţiei.

Art.12. Instalaţiile realizate suplimentar pentru conservarea cazanelor (rezervoare, pompe) rămân definitiv în dotare, putînd fi utilizate de câte ori este necesar.

Art.13. Instrucţiunile tehnice de conservare şi instrucţiunile tehnice de deconservare ale echipamentului propus pentru conservare/ deconservare se elaborează numai de către un executant de specialitate cu respectarea prescripţiei PTC2/2003 “ Cerinţe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte ” precum şi cu respectarea prezentei norme tehice energetice şi se avizează de către conducerea tehnică a centralei.

 

III. TERMINOLOGIE, CLASIFICARE ŞI ABREVIERI

Art.14. În sensul prezentei norme tehnice energetice, termenii şi expresiile utilizate se definesc în tabelul de mai jos.

Coroziunea de staţionare Proces electrochimic care se produce în perioada opririi instalaţiilor energetice în condiţiile prezenţei simultane a apei (ca electrolit) şi oxigenului.
Cazan de abur sau apă fierbinte Instalaţia care produce abur (apă fierbinte) la o presiune mai mare decât cea atmosferică folosind căldura provenită prin arderea unui combustibil.
Condensator Suprafaţa de schimb de căldură, care utilizează apă de răcire şi în care are loc condensarea aburului la ieşirea din turbină
Conservarea echipamentelor Totalitatea măsurilor fizice şi chimice necesare pentru asigurarea protecţiei anticorozive a acestora pe perioadele de nefuncţionare.
Degazor Instalaţia termotehnică sau termochimică cu ajutorul căreia se elimină din apă unul sau mai multe gaze dizolvate
Economizor Suprafaţa de schimb de căldură care serveşte la încălzirea apei de alimentare a cazanului cu ajutorul căldurii din gazele de ardere
Epruveta Obiect confecţionat cu scopul de a fi supus unor încercări fizice şi chimice
Generator electric Maşina electrică rotativă sincronă , cu poli înecaţi , utilizată pentru transformarea energiei mecanice în energie electrică.
Higroscopic Calitatea unei substanţe de a absorbi apă sau vapori de apă dintr-un mediu
Limitarea coroziunii Fenomen realizat prin eliminarea apei (ca electrolit) sau a oxigenului printr-o conservare adecvată.
Motor electric Maşina electrică rotativă (sincronă, asincronă, de curent continuu,etc.) care utilizează energie electrică pentru antrenarea unor echipamente.
Supraîncălzitor Suprafaţa de schimb de căldură, constituită din ţevi sub formă de serpentine, care serveşte la supraîncălzirea aburului saturat peste temperatura de saturaţie
Tambur Rezervor cilindric legat la ţevile de apă şi abur ale unui cazan, care serveşte la separarea apei din abur
Turbina cu abur Maşina termică motoare, care transformă energia aburului (produs de un generator de abur) în energie mecanică, prin intermediul unor palete în mişcare de rotaţie
Vaporizator Circuit închis sau deschis compus din ţevi vaporizatoare, colectoare şi care serveşte la vaporizarea apei utilizând căldura degajată prin arderea unui combustibil
ANRE Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei
CAF Cazan de apă fierbinte
CMP Corp de medie presiune (a turbinei)
CJP Corp de joasă presiune (a turbinei)
EPA Electropompa de alimentare
NTE Normă Tehnică Energetică
PAR Preîncălzitor de aer regenerativ
PIP Preîncălzitor de înaltă presiune
PJP Preîncălzitor de joasă presiune
PTC2-2003 Prescripţia tehnică ISCIR „Cerinţe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte”
VIR Ventil de inchidere rapida
VR Ventil de reglaj
p.a. Pentru analizǎ

 

IV. ACTE NORMATIVE DE REFERINŢĂ

 

a) Legea apelor nr. 107/1996 cu modificarile şi completǎrile ulterioare;

b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobatǎ prin Legea nr. 265/2006, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare;

c) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare;

d) Hotărârea Guvernului nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului;

e) Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu completǎrile ulterioare;

f) Normativul NTPA 001/2002 privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali, aprobat cu Hotǎrârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate,cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare;

g) Normativul NTPA 002/2002 privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare, aprobat cu Hotǎrârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate,cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare;

h) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării aprobatǎ cu modificǎri prin Legea nr. 84/2006;

i) Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006;

j) Hotărârea Guvernului nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici;

k) Hotărârea Guvernului nr. 1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă;

l) Hotărâre a Guvernului nr. 1091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă;

m) Hotărârea guvernului nr.1048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;

n) Hotărârea Guvernului nr.971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă;

 

V. PRINCIPII GENERALE DE CONSERVARE A ECHIPAMENTELOR ENERGETICE

Art.15. În funcţie de principiul care stă la baza procedeului de conservare, aceasta se clasifică în:

– conservarea în stare caldă care se aplică în general la cazanele de abur, preîncălzitoare, cazane de apă fierbinte;

– conservarea uscată care constă în păstrarea echipamentelor în condiţiile unei uscări totale; procedeul este recomandat pentru perioade lungi de staţionare;

– conservarea umedă care are scopul de a îndepărta oxigenul din spaţiul conservat prin blocare cu substanţe chimice.

Procedeele de conservare aplicabile la oprirea din funcţionare a echipamentelor energetice, în scopul prevenirii coroziunii de staţionare, sunt de o mare diversitate, în funcţie de tipul şi construcţia echipamentului, de calitatea materialelor din care sunt confecţionate echipamentele, de cerinţele impuse de exploatare şi de protecţia mediului, de perioada de conservare necesară, de timpul necesar pentru deconservare şi atingerea parametrilor de pornire ai echipamentelor energetice, de posibilităţile de dotare locală şi de sursele financiare posibil de alocat acestor operaţiuni etc.

V.1. Conservarea în stare caldă

Art.16.Se foloseşte, în special, la cazane şi constă în menţinerea acestora în stare de rezervă caldă, la temperaturi între 110-200 ºC cu menţinerea în circulaţie a agentului de umplere (apă demineralizată alcalinizată). Se recomandă supravegherea atentă a regimului apei. Instalaţiile de blocare şi dirijare a aerului vor fi menţinute închise pentru a se reduce necesarul de căldură.Acest procedeu este considerat a fi cel mai scump, din cauza consumului de energie necesar menţinerii căldurii în instalaţii.

V.2. Conservarea uscată

Art.17.(1)Păstrarea echipamentelor în condiţiile unei uscări totale este procedeul cel mai satisfăcător pentru perioade lungi de conservare.

(2)Protecţia împotriva coroziunii prin conservare uscată este sigură numai atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii concomitente:

– în sistemul uscat, conservat, umiditatea relativă a aerului să fie sub 30%;

– pe suprafeţele de protejat ale instalaţiei să nu se afle depuneri puternic higroscopice, deoarece

acestea prin absorbţia umidităţii remanente în aer pot provoca coroziuni chiar în condiţiile unei

umidităţi menţinute sub 30%;

(3)În funcţie de procedeele utilizate pentru uscarea spaţiului de protejat, conservarea uscată poate fi:

– conservare cu aer uscat;

– conservare cu aer cald;

– conservare cu substanţe de absorbţie solide;

– conservare cu gaze inerte.

 

V.2.1 Conservarea cu aer uscat

Art.18.(1) Se efectuează prin introducerea aerului uscat în instalaţia de protejat.

(2) Pentru realizarea unei conservări uscate, este necesară, ca o primă fază îndepărtarea apei din circuite prin mijloace tehnologice specifice (drenaje, purjări, aerisiri etc.). Dacă se trece direct de la regim de producere de abur la regim de conservare, se poate folosi căldura acumulată în pereţii suprafeţelor de schimb termic pentru uscarea părţii apă-abur. Dacă însă după oprirea grupului se efectuează lucrări de reparaţii la echipamentele conservate, măsurile de uscare devin ineficiente şi mult mai scumpe. În condiţiile unei instalaţii răcite, este necesar un debit ridicat de aer fierbinte, filtrat. Dacă costul conservării cu aer uscat devine prea mare, în funcţie de tipul echipamentului şi de durata opririi se recomandă conservarea umedă.

(3) Aerul uscat necesar conservării se obţine în instalaţii speciale, unde umiditatea aerului este îndepărtată prin procedee fizice sau preluată de un agent higroscopic.

(4) Pentru asigurarea unei eficienţe ridicate a instalaţiei de uscare, agentul higroscopic trebuie să îndeplinească minimum următoarele condiţii:

– să absoarbă umiditatea într-un timp relativ scurt;

– să fie regenerabil;

– să fie uşor de înlocuit la epuizarea lui.

(5) Aerul necesar uscării trebuie să fie curat. Pentru aceasta instalaţia de uscare se dotează cu un filtru de aer pe conducta de aspiraţie. Pentru a preveni pătrunderea aerului atmosferic umed în instalaţia conservată, este necesară menţinerea unei uşoare suprapresiuni.

(6) Controlul pe perioada conservării constă în măsurarea umidităţii relative a aerului şi a presiunii în instalaţie. În funcţie de valorile acestor doi factori, alimentarea cu aer uscat se poate face continuu sau intermitent.

 

V.2.2 Conservarea cu aer cald

Art.19.(1) Se realizează prin aducţiune de aer cald în circuitul ce trebuie conservat. Aerul utilizat trebuie să nu conţină contaminanţi de tipul: ulei, praf, SO2. La conservarea cu aer cald, este necesară menţinerea tuturor componentelor instalaţiei pe toată perioada conservării la aceeaşi temperatură, mai mare decât temperatura punctului de rouă a aerului cald evacuat, pentru a se evita condensarea vaporilor de apă din aerul de conservare. Supravegherea regimului de conservare se face prin măsurarea temperaturii şi umidităţii relative a aerului la intrare şi ieşire din instalaţia supusă conservării. Se recomandă să se efectueze şi măsurători de temperatură a materialelor ce compun circuitul supus conservării, în funcţie de posibilităţi.

 

V.2.3. Conservarea cu substanţe de absorbţie solide

Art.20.(1) Se utilizează pentru echipamentele a căror configuraţie nu este complicată ( degazoare, rezervoare, etc. ) şi constă în introducerea unui agent higroscopic în interiorul echipamentelor prin gurile de vizitare.

(2) Rolul agentului de conservare este de a absorbi umiditatea remanentă din instalaţie. În cazul utilizării silicagelului ca agent higroscopic, este necesară introducerea unei cantităţi de silicagel de 2-3 ori mai mare decât cea teoretic necesară, ştiut fiind că silicagelul poate absorbi umiditatea până la 35% din greutatea proprie. Se va evita însă contactul direct al silicagelului cu suprafeţele metalice.

 

V.2.4. Conservarea cu gaze inerte

Art.21.(1) Pentru conservarea cu gaze inerte se utilizează azot. Protecţia anticorozivă cu azot urmăreşte împiedicarea pătrunderii oxigenului din aer în spaţiul interior de conservare. Se utilizează azot de puritate 99,9 %.

(2) După răcirea apei din instalaţie sub 100ºC, aceasta se va evacua concomitent cu introducerea azotului prin dezlocuire. Pe toată durata conservării se va menţine o suprapresiune ≥0,03 MPa.

(3) Conservarea cu azot se realizează la instalaţiile la care se poate menţine o etanşare perfectă pentru reducerea pierderilor şi evitarea pericolului de intoxicare a personalului, respectând legea securităţii şi sănătăţii în muncă precum şi fişa tehnică a produsului. Trebuie menţionat, de asemenea, pericolul prezentat de umiditatea conţinută de azot în situaţiile când puritatea lui nu este cea recomandată, care a condus adesea în practică la coroziunea echipamentelor considerate conservate.

 

V.3. Conservarea umedă.

Art.22.(1) Deşi menţinerea în stare uscată a instalaţiei este cea mai simplă metodă pentru conservare, s-a constatat că nu întotdeauna se poate îndepărta umiditatea remanentă în instalaţie. Urmarea este că în instalaţie rămâne apă un timp îndelungat, care se saturează în oxigen şi devine deosebit de agresivă. Această situaţie se poate produce în special în instalaţiile moderne, unde ţevile au lungimi mari, configuraţie complicată şi unde nu se poate controla umiditatea relativă a aerului după uscare în diverse puncte din instalaţie.

(2) În aceste situaţii se recurge la una din metodele de conservare umedă. Acestea pot fi:

– conservarea cu hidrazină şi mijloace de alcalinizare;

– conservarea cu soluţii de azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu (borax);

– conservarea cu soluţie amoniacală de leucrozin C;

– conservarea cu soluţii de lapte de var, specifică echipamentelor din oţel carbon;

– conservarea cu substanţe tenso-active (octadecilamina – ODA );

– conservarea cu fluid de protecţie aditivat cu inhibitori de coroziune.

(3) Conţinutul de hidrazină (agent complexant al oxigenului) şi amoniac (reactiv cu rol de reglare a pH-ului) variază în funcţie de concentraţia de săruri a apei cu care se prepară soluţia de conservare, precum şi de durata opririi.

(4)Conservarea cu soluţii de azotit de sodiu şi borax constă, în principal, în realizarea unei pasivizări electrochimice a suprafeţelor metalice feroase chiar şi în prezenţa oxigenului.

(5) Conservarea cu soluţii de leucrozin C se realizează în mod asemănător metodei cu azotit de sodiu şi borax, efectul protector al azotitului fiind dublat de cel al aminei. Faţă de metoda care are la bază azotit de sodiu, cea pe bază de azotit de diciclohexilamină ( leucrozin C ) prezintă avantajul că se poate utiliza şi prin absorbţia în abur a agentului conservant, metoda aplicându-se la instalaţiile unde nu se poate introduce apă, de exemplu turbina.

(6) Substanţele tenso-active (octadecilamina) au proprietatea de a forma un film hidrofob pe suprafeţele metalice, care acţionează ca un strat protector împotriva coroziunii metalului.

Concentraţia octadecilaminei (ODA) în soluţia de conservare variază în funcţie de gradul de încărcare cu oxizi de fier şi depuneri a suprafeţelor metalice care urmează a fi conservate şi de compoziţia chimică a depunerilor.

 

VI. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA CAZANELOR DE ABUR

VI.1. Consideraţii.

Art.23. Pentru conservarea cazanelor de abur se utilizează procedee diferite, în funcţie de durata opririi, de configuraţia circuitului de conservat, de necesitatea intervenţiei pentru reparaţii la subansamblele cazanului, în funcţie de anotimp şi de posibilităţile interne precum şi de costurile de conservare.

Art.24.În cazul opririi şi menţinerii cazanului în rezervă caldă, nu se iau măsuri speciale de conservare.

Art.25.În situaţia în care cazanul este oprit în rezervă caldă şi este necesară intervenţia la un anumit subansamblu, cazanul se descarcă de presiune, subansamblul se goleşte în stare caldă şi se efectuează reparaţia fără măsuri de conservare.

Art.26.(1)Conservarea pentru perioade de staţionare de până la o lună se realizează prin uscare, utilizând căldura proprie de oprire.

(2)La schemele bloc, în cazul existenţei unui strat de magnetită corespunzător şi asigurării unei uscări eficiente a suprafeţelor interioare de schimb de căldură ale cazanului, se admite ca metoda de conservare utilizând căldura proprie să se aplice pentru o perioada de staţionare de până la 3 luni.

Art.27.Conservarea cazanelor pe perioade mai mari, până la 1 an, se poate efectua prin:

  1. procedeul umed:
    1. conservare cu soluţii cu azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu ( borax )
    2. conservare cu soluţii de hidrazină şi amoniac;
    3. conservare cu substanţe tenso-active ( octadecilamina – ODA );
    4. alte procedee aplicate în centrale demonstrate pe plan intern sau internaţional;
  2. procedeul uscat.

Art.28.Conservarea supraîncălzitorului intermediar se face numai uscat, utilizându-se atât căldura proprie a cazanului la oprire, cât şi căldura de la calorifere şi arzătoare, în caz de necesitate.

Art.29.Conservarea pentru perioade mai mari de 1 an se efectuează prin:

A -procedeul umed: cu soluţii cu azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu ( borax ); cu soluţii de hidrazină şi amoniac; cu substanţe tenso-active ( octadecilamina- ODA ); alte procedee aplicate în centrale, demonstrate pe plan intern şi internaţional;

B – procedeul uscat.

VI.2. Conservarea cazanelor de abur pe perioadă scurtă (1-3) luni

Conservarea uscată prin utilizarea căldurii proprii

Art.30.(1)Pentru prevenirea coroziunii suprafeţelor metalice ale cazanului, pe perioada opririlor în reparaţie sau în rezervă până la 1 lună sau 3 luni (conform art. 26) cazanul se va conserva uscat prin utilizarea căldurii proprii. Se va izola şi se va asigura separarea cazanului de celelalte circuite şi instalaţii pentru a preveni orice posibilitate de pătrundere a apei sau aburului pe perioada de conservare.

(2) Pentru utilizarea căldurii remanente din cazan, se vor etanşa toate gurile de vizitare, clapetele de aer şi gaze, şibărele.

(3) După oprirea grupului, golirea se va face astfel:

– la scăderea presiunii în supraîncălzitorul intermediar la 3 bari se vor deschide ventilele de drenare şi aerisire a supraîncǎlzitorului intermediar, verificându-se circulaţia prin conductele de drenare;

– la scăderea temperaturii la ieşirea din vaporizator la 150 °C, se va face golirea părţii de înaltă presiune a cazanului prin deschiderea ventilelor de golire şi aerisire a vaporizatorului, a recipientului de pornire ( acolo unde există ) şi a celorlalte suprafeţe de schimb de căldură, verificându-se circulaţia prin conductele de drenare;

– pentru golirea apei din cazan se pot utiliza instalaţiile de colectare-drenare existente, cu condiţia obligatorie de a asigura evacuarea liberă a apei din cazan, fără posibilitatea de circulaţie inversă ( din colectoare sau expandoare spre cazan) , iar în caz de nerealizare a acestei condiţii se vor amenaja circuite de golire distincte. La adoptarea acestei metode, este obligatoriu să se realizeze drenaje şi aerisiri ( acolo unde nu există ), astfel încât să se asigure golirea (drenarea) tuturor elementelor şi subansamblelor cazanului (colectoare, conducte, armături etc.), unde se poate colecta apă sau abur condensat;

– după golirea în stare caldă se va izola şi se va asigura separarea cazanului de celelalte circuite şi instalaţii pentru a preveni orice posibilitate de pătrundere a apei sau aburului pe perioada de conservare.

În cazul în care există posibilitatea ca în zone ale cazanului să rămână apă, se va asigura suplimentar

uscarea prin utilizarea şi a altor surse de încălzire-uscare ( arzătoare, calorifere ).

 

VI.3. Conservarea cazanelor de abur pe o perioadă de până la 1 an.

VI.3.1. Conservarea umedă cu azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu ( borax )

Art.31. Principiul de bază la utilizarea conservării cu soluţii de azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu constă în pasivizarea electrochimică a suprafeţelor feroase în prezenţa oxigenului.

Art.32.Procedeul de conservare cu soluţii de azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu poate fi folosit atât ca metodă umedă, prin umplerea şi menţinerea soluţiei în cazan, cât şi prin umplere- golire, asigurând o protecţie a cazanului pe perioada repartaţiilor şi în timpul iernii.

Procedeul poate fi aplicat şi la cazanele din care nu se poate goli complet apa, inhibând efectul corosiv al apei rămasă în instalaţie.

Art.33. Soluţia de conservare este activă timp de 1 an. Se recomandă ca soluţia să fie păstrată şi depozitată în caz de umplere-golire iar în funcţie de calitatea acesteia se va proceda la reconcentrare ori de cate ori este cazul.

Art.34.Necesarul de reactivi de conservare variază în funcţie de conductivitatea apei cu care se prepară soluţia , conform tabelului nr.1:

Tabelul nr.1

Art.35. Instalaţia de conservare cuprinde un rezervor de preparare a soluţiei de conservare ( care poate fi degazorul, acolo unde este posibil ), o pompă de umplere şi recirculare ( care poate fi EPA, acolo unde este posibil ) şi circuitul cazanului care variază în funcţie de tipul cazanului.

Pentru exemplificare, se prezintă mai jos circuitele de conservare pentru două tipuri caracteristice de cazane:

a)cazanul de 1035 t/h cu străbatere forţată, care cuprinde: rezervor pentru soluţia de conservare

( degazor ) – pompă ( EPA ) – preîncălzitor de înaltă presiune – economizor – vaporizator –

supraîncălzitor 1 – supraîncălzitor 2- supraîncălzitor 3 – expandor de înaltă presiune – rezervor;

b)cazanul de 420 t/h cu circulaţie naturală, care cuprinde: rezervor pentru soluţia de

conservare- pompă-colector, de unde circuitul urmează 2 căi:

-colector – economizor – tambur;

-colector – ecran – tambur şi apoi ambele căi se unesc şi străbat supraîncălzitorul frontal –

supraîncălzitorul paravan – supraîncălzitorul convectiv – rezervorul.

Art.36. Etapele procedeului de conservare cu azotit de sodiu şi borax sunt următoarele:

a)izolarea cazanului de celelalte circuite şi faţă de turbină;

b)prepararea soluţiei de conservare în şarje la concentraţia prevăzută în tabelul nr.1 şi încălzirea

acesteia la 60 – 65° C, în rezervorul de preparare;

c)introducerea soluţiei în cazan prin menţinerea aerisirilor deschise; operaţiile de la punctul b) şi c) se

repetă până ce întregul sistem al cazanului se umple cu soluţia de conservare;

d)recircularea soluţiei de conservare în circuitul închis (rezervor-pompă-cazan-rezervor) cu

menţinerea temperaturii soluţiei pe toată perioada recirculării la 60-65°C. Realizarea temperaturii

se face prin introducerea de abur în rezervorul de preparare şi după caz prin aprinderea arzătoarelor;

e)recircularea soluţiei după omogenizare se efectuează timp de cca 8 ore, pentru conservare pe durate

de 2-3 luni şi timp de cca 24 ore, la staţionări de cca 1 an.

Art.37. Instalaţia supusă conservării prin procedeul cu azotit de sodiu şi borax se menţine plină cu soluţia de conservare, caz în care se asigură protejarea acesteia pe durata de 1an.

Art.38. Dacă sunt necesare intervenţii la cazan pe perioada staţionării, cazanul se va goli de soluţia de conservare, protecţia realizată prin umplere-recirculare ( cca 24 ore ) – golire, asigurând conservarea eficientă până la 6 luni, cu condiţia ca în instalaţie să nu se mai introducă apă sau abur. Golirea instalaţiei este necesară şi la apariţia pericolului de îngheţ ( iarnă ).

În cazul în care există posibilitatea ca în porţiuni ale cazanului să rămână apă, se va asigura suplimentar uscarea prin utilizarea unor surse de încălzire-uscare (arzătoare- calorifere ).

Art.39. La golire, soluţia de conservare se va neutraliza, folosind ureea, în cantitate echivalentă cu azotitul de sodiu la pH 2-3 ( realizat cu acid ), urmată de diluare.

Art.40. Evacuarea soluţiei la canalizare se va efectua numai în condiţiile încadrării concentraţiei de azotit de sodiu în limitele prevăzute de reglementările de mediu legale în vigoare.

Art.41. Dacă evacuarea se face la circuitul de zgură şi cenuşă nu mai este necesară neutralizarea ( are loc oxidarea azotitului la azotat ).

Art.42. Este bine ca soluţia de conservare să se depoziteze într-un rezervor metalic, pentru a fi reutilizată la conservarea cazanului sau a altor echipamente, întrucât ea este activă timp de 1an.

Art.43. Punerea în funcţiune a cazanului după conservare nu ridică probleme deosebite. În prealabil, se goleşte cazanul de soluţia de conservare.

Art.44. Controlul analitic constă în determinări de pH şi de concentraţie de azotit de sodiu. Acesta are loc la următoarele faze:

a) prepararea soluţiei de conservare;

b) recircularea şi omogenizarea;

c) menţinerea cazanului plin cu soluţia de conservare;

d) neutralizarea şi evacuarea.

Metoda de determinare a concentraţiei de azotit de sodiu este prezentată în anexa 2.

 

VI.3.2. Conservarea cu substanţe tenso-active ( octadecilamina – ODA )

Art.45. Principiul de bază la utilizarea octadecilaminei (ODA) pentru conservarea echipamentelor energetice este formarea pe suprafeţele interioare ale echipamentului a unei pelicule aderente şi continue de conservant care protejază metalul faţă de acţiunea factorilor agresivi, conducând astfel la reducerea substanţială a vitezei proceselor de coroziune.

Art.46. Procedeul de conservare cu octadecilamina (ODA) foloseşte ca metodă de aplicare antrenarea (emulsionarea) substanţei conservante atât în apă ( pentru cazan, rezervoare etc.) cât şi în abur (pentru turbină). După terminarea conservării instalaţia se goleşte complet de soluţia de conservare.

Art.47. Efectul conservării este garantat pentru 1 an. Dacă este necesară conservarea pe o durată mai mare se va repeta operaţia de conservare în aceleaşi condiţii.

Art.48. Pentru stabilirea cantităţii de octadecilamină (ODA) necesară conservării se determină în prealabil gradul de încărcare specifică cu depuneri a echipamentului care urmează a fi conservat. Pentru încărcări relativ mici ( până la 100 mg / m2 ) se utilizeză concentraţii de 20-50 mg/l octadecilamină (ODA). Pentru încărcări specifice relativ mari ( 300-400 mg / m2 ) se utilizează concentraţii de 100 mg / l octadecilamină (ODA), concentraţie care variază în funcţie de frecvenţa şi debitul purjării.

O încărcare specifică mare ( >200 g/m2 ) a suprafeţei metalice determină implicit o frecvenţă mărită a purjării (chiar şi mărirea debitului de purjare ), ceea ce determină, la rândul său, un consum mărit de octadecilamină (ODA).

Calculul cantităţii de octadecilamină (ODA) se face pentru întreg volumul de conservare.

Art.49. Instalaţia de conservare cuprinde un rezervor de preparare a soluţiei de conservare prevăzut cu manta de încălzire, conducte de barbotare abur şi evacuare soluţie de conservare, agitator, gură de vizitare şi sticlă de nivel. Pe conducta de plecare şi în interiorul rezervorului sunt prevăzute locuri de montare termometre pentru controlul temperaturii. Dozarea octadecilaminei (ODA) în circuite se face cu ajutorul a două pompe dozatoare (una în funcţie şi una în rezervă). Debitul pompelor dozatoare şi presiunea maximă de refulare se stabilesc de către furnizorul tehnologiei de conservare. Circuitul de dozare trebuie să fie însoţit de circuit de abur pentru a preveni scăderea temperaturii sub 70 °C.

Art.50.(1) Pentru elaborarea schemei tehnologice de conservare se vor lua în considerare:

– tipul de cazan;

– circuitele constructive şi funcţionale;

– circuitele de conservare;

– posibilităţile de dozare a conservantului în circuit.

(2) Pentru conservarea grupului energetic se vor stabili trasee care vizează conservarea consecutivă a cazanului, corpului de înaltă presiune a turbinei, corpului de medie şi joasă presiune a turbinei, PJP-urile, degazorul şi PIP-urile.

(3) Pentru conservarea cazanelor de abur se va stabili un singur traseu: economizor-ecran vaporizator-supraîncălzitoare cu închiderea circuitului pe traseul de condensat.

Art.51. Etapele procedeului de conservare cu octadecilamina (ODA) sunt următoarele:

a)izolarea cazanului de celelalte circuite şi faţă de turbină;

b)prepararea soluţiei de conservare în şarje astfel:

– se umple rezervorul de dozare cu apă demineralizată sau dedurizată până la ¾ din înălţime;

– se încălzeşte apa din rezervor la 70-80 °C;

– se porneşte agitatorul mecanic al rezervorului ;

– se adaugă cantitatea de octadecilamină ( ODA ) calculată conform art.48, în şarje, astfel încât

soluţia concentrată să fie între 10-20 g/l;

– se adaugă intermitent acid acetic pentru stabilizarea emulsiei ( aspect limpede al soluţiei ) în

raport de 1 ml acid acetic la 100 mg octadecilamină ( ODA);

– pe măsura consumării conservantului, prin dozarea lui în circuit, se procedează la prepararea în

continuare a emulsiei conservante până la terminarea operaţiei de conservare.

Pentru exemplificare, în anexa 3 este prezentată succesiunea manevrelor la conservarea unui

grup energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur şi turbină SKODA de 100 MW ).

c) umplerea cazanului cu apă demineralizată până la nivelul minim stabilit de normele de exploatare;

d) punerea în funcţiune a arzătoarelor pentru ridicarea temperaturii în cazan;

e) dozarea emulsiei apoase concentrate de octadecilamină (ODA) la atingerea temperaturii de 70-

80°C, dozare care se efectuează continuu pe toată perioada procesului de conservare ;

f) reglarea parametrilor şi menţinerea acestora pe întreaga perioadă a procesului de conservare în

funcţie de caracteristicile cazanului ce urmează a fi conservat,.

g) încheierea conservǎrii : un traseu se consideră conservat în momentul în care valoarea ODA atinge valoarea minimă de 10 mg/l, iar valorile indicilor analizaţi ( Fe total, SiO2, Cu ) s-au stabilizat. După terminarea conservării se fac următoarele manevre:

– se opreşte dozarea octadecilaminei (ODA);

– se declanşază cazanul;

– se deschid purjele şi drenajele cazanului ;

– se închide apa de răcire la punctele de prelevare probe;

– când temperatura a ajuns la 60°C se goleşte circuitul la neutralizare ; evacuarea soluţiei

de conservare se va efectua cu respectarea reglementărilor de mediu legale în vigoare.

Art.52. Evaluarea eficacităţii conservării se apreciază după valoarea adsorbţiei specifice a conservantului la suprafaţa metalică a echipamentului care nu trebuie să fie mai mică de 0,3 µg/cm2. Suplimentar calitatea conservării se apreciază după efectuarea testelor:

– de coroziune;

– hidrofobic;

– aspectarea suprafeţelor.

Metodele de testare de mai sus sunt explicitate în anexa 3.

Art.53.(1)Controlul analitic constă în determinări din oră în oră. Controlul analitic se recomandă să se efectueze după:

– SR ISO 6332/1996- Fe total ;

– SR 8965-1,2,3 /1995 -Cupru ;

– SR ISO 9297/2001- Cloruri ;

– SR 7566 / 1993- Silice ;

– STAS 7313 / 1982- duritate totală ;

– concentraţia octadecilamina (ODA) conform metodei elaborate de Facultatea de Chimie Analitică- Universitatea Politehnicǎ Bucureşti

(2)Metoda de determinare a concentraţiei de octadecilamină (ODA) este explicitată în anexa 3.

(3)Punctele de prelevare a probelor pentru controlul chimic sunt:

– apă alimentare;

– apă cazan;

– abur saturat;

– abur supraîncălzit;

– condensat.

(4) Punerea în funcţiune a cazanului după conservare nu necesită măsuri speciale de deconservare deoarece se face în aceleaşi condiţii ca şi pornirea din stare rece până la atingerea parametrilor normali de funcţionare.

 

VI.3.3. Conservarea umedă cu hidrazină şi amoniac

Art.54. Se realizează prin menţinerea cazanului plin cu soluţia de conservare pe perioada staţionării.

Art.55. Protecţia anticorosivă cu hidrazină şi amoniac asigură pentru un timp limitat ( 1-30 zile ) o pasivizare eficientă a straturilor de oxizi produşi în timpul funcţionării .

Art.56. Schema de principiu pentru un circuit de conservare cuprinde: rezervor de dozare a reactivilor (hidrazină şi amoniac) – pompă de circulaţie – conducte tur la cazan- economizor – vaporizator – supraîncălzitoare – conducte retur-rezervor de dozare. Schema de conservare se va adopta la condiţiile concrete din instalaţii.

Art.57. Conservarea se va realiza cu apă demineralizată şi degazată la temperatura de 100-120 °C .

Art.58. Concentraţiile de hidrazină şi amoniac variază în funcţie de durata opririi şi de conţinutul de săruri din apă, conform tabelului nr.2.

Tabelul nr.2

Art.59. Concentraţiile de hidrazină şi amoniac, conform tabelului nr.2, asigură o conservare a sistemelor închise pe o perioadă de cca 30 zile.

Art.60.(1) Pentru perioadele de staţionare mai mari de 30 zile, este posibilă utilizarea procedeului de conservare umedă cu hidrazină şi amoniac, fiind necesară însă creşterea concentraţiei de hidrazină la cca 450-500 mg/l.

(2) Adaosul de hidrazinǎşi amoniac se realizează prin recircularea şi încălzirea soluţiei la 100-120°C, pentru omogenizarea şi activarea hidrazinei. Completarea, încălzirea şi recircularea trebuie efectuate la intervale de maxim 1 săptămână.

Art.61. Realizarea practică a operaţiei de conservare cu hidrazină şi amoniac presupune următoarele etape:

a)se izolează cazanul de celelalte circuite anexe;

b)se umple circuitul de conservat cu apă demineralizată şi degazată, lăsând aerisirile deschise, până

când prin acestea începe să curgă apa;

c)se recirculă apa pentru depistarea eventualelor neetanşeităţi , care se pot remedia;

d)se dozează în circuit hidrazină şi amoniac în cantitatea neceasară, conform tabelului nr.2. sau art.60.

În această etapă, are loc concomitent şi încălzirea soluţiei la temperatura de 100-120°C

(temperatură la care hidrazina este activă);

e)după omogenizarea concentraţiilor, se mai recirculă soluţia timp de 2-3 ore, timp în care se

efectuează controlul analitic; controlul analitic se recomandă să se efectueze după: STAS 8997/79- concentraţia de hidrazină şi STAS 8619-3/1990- pH .

f) se opreşte circulaţia şi se închid ventilele, cazanul rămânând în conservare.

Art.62. La punerea în funcţiune a cazanului, soluţia de conservare se va îndepărta prin dezlocuire cu apă demineralizată şi degazată. La evacuare soluţia se va dilua până la maximum 0,5 mg hidrazină / l. Evacuarea soluţiei de conservare se va efectua cu respectarea reglementărilor de mediu legale în vigoare.

Art.63. Procedeul este aplicabil şi pentru perioadele de după reparaţii la cazan, când acesta nu este pus în funcţiune, imediat după efectuarea probei hidraulice sau după spălarea chimică.

Art.64. Conservarea supraîncălzitorilor intermediari se va realiza prin uscare, utilizând căldura proprie a cazanului la oprire, cât şi caloriferele şi arzătoarele în caz de necesitate.

 

VI.3.4. Conservarea cazanelor cu aer uscat.

VI.3.4.1. Conservarea cazanului pe partea interioară a suprafeţelor de schimb de căldură.

Art.65. Principiul de bază constă în îndepărtarea apei care intervine în reacţiile electrochimice de coroziune, prin absorbţie, de către un agent higroscopic amplasat într-un sistem de uscare sau alte metode fizice.

Art.66. În vederea aplicării procedeului cu aer uscat, la oprire cazanul trebuie uscat, folosindu-se căldura proprie (subcap. VI.2.).În caz contrar, timpul afectat uscării şi consumul energetic sunt mult prea ridicate, preferându-se o tehnologie umedă.

Art.67. Instalaţiile de uscare folosite sunt de diferite tipuri şi capacităţi. Se pot utiliza uscătoare fixe sau uscătoare mobile.

Art.68. În principal, un uscător constă dintr-un ventilator de aer şi un corp de absorbţie, care absoarbe umiditatea din aer şi care se regenerează periodic.

Art.69. Cuplarea instalaţiei de uscare la cazan se realizează prin racorduri cu ţevi, furtune flexibile sau flanşe.

Art.70. În vederea realizării conservării cu aer uscat, este necesară amenajarea punctelor de măsură a umidităţii.

Art.71. Numărul de uscătoare necesare pentru un cazan este în funcţie de capacitatea uscătorului şi de volumul de aer al cazanului.

Art.72. Intrarea aerului uscat se va efectua de regulă, la cazanele cu străbatere directă pe la expandorul de înaltă presiune, iar la cazanele cu circulaţie naturală pe la tambur.

Art.73. Aerul se va usca până la atingerea unei umidităţi relative la ieşire < 30%.

Art.74. Pentru a se preveni pătrunderea de aer din exterior, se va menţine pe toată perioada conservării uscate o uşoară suprapresiune de aer uscat în instalaţie ( min 10 mm H2O ).

Art.75. În timpul conservării, la punctele de măsură se va urmări presiunea aerului, temperatura şi umiditatea relativă a aerului evacuat.

Art.76. La creşterea umidităţii ( în apropierea celei limită ), este necesară o nouă alimentare cu aer uscat.

Art.77. În anexa 1 se prezintă, în principiu, o instalaţie de producere a aerului uscat.

 

VI.3.4.2. Conservarea cazanului pe partea exterioară a suprafeţelor de schimb de căldură.

Art.78. Conservarea cazanului pe partea exterioară a suprafeţelor de schimb de căldură se realizează prin uscare.

Art.79. Conservarea are scopul de a preveni absorbţia umidităţii de către depunerile higroscopice conţinând oxizi de sulf, care pot genera prin formarea de acid sulfuric liber coroziuni accentuate ale suprafeţelor metalice.

Art.80. Conservarea pe partea exterioară a suprafeţelor de schimb de căldură se realizează, de regulă, la cazanele care au funcţionat cu păcură.

Art.81. La cazanele care au funcţionat cu cărbune, este necesară analiza compoziţiei chimice a depunerilor de pe părţile exterioare ale suprafeţelor de schimb de căldură. Dacă acestea nu conţin elemente corozive, nu sunt necesare măsuri speciale de protecţie. Dacă se constată prezenţa unor elemente corosive, se iau aceleaşi măsuri de conservare ca în cazul cazanelor funcţionând pe păcură.

Art.82. Pentru realizarea uscării părţilor exterioare a suprafeţelor de schimb de căldură cu aer uscat, se instalează uscătoare fie pe canalele de gaze arse în amonte de focar, fie pe partea de admisie a aerului în focar. Este recomandat ca punerea în funcţiune a agregatului de uscare a aerului după oprirea cazanului să se facă la un nivel al temperaturii la care umiditatea atmosferică nu a pătruns încă în cazan.

Art.83. La cazanele cu preîncălzitoare rotative, uscătoarele se pot instala la intrarea aerului în PAR.

Art.84. Odată cu uscarea cazanului, se poate realiza şi uscarea circuitului de aer al PAR şi a canalelor de gaze arse.

Art.85. Fluxul de aer uscat, numărul de uscătoare şi locul de amplasare depind de construcţia cazanului.

Art.86. Cazanul trebuie etanşat, în aşa fel încât să se evite pătrunderea de aer atmosferic.

Art.87. Dacă neetanşeităţile clapetelor şi secţiunea de ieşire sunt prea mari, se va face o etanşare cu materiale corespunzătoare.

Art.88.(1) Procedeul cu aer uscat nu este indicat să se aplice la opriri scurte.

(2) Se recomandă ca la conservarea cazanelor de abur pe o durată mai mare de 1 an:

– să se verifice periodic calitatea conservării;

– să se aducă după caz soluţia / atmosfera inertă de conservare la parametrii impuşi, conform

metodelor specificate la capitolul VI.3..

 

VII. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA CAZANELOR DE APĂ FIERBINTE

Art.89. Prezentul normativ se referă la protecţia anticorosivă a cazanelor de apă fierbinte în timpul staţionării.

Art.90. Pentru conservarea cazanelor de apă fierbinte, pentru opriri de până la 1 lună, se menţine cazanul plin cu apă dedurizată şi degazată în circulaţie continuă. Acest procedeu se poate aplica şi în cazul trecerii CAF-urilor în rezervă, pentru a asigura pe timp friguros necesarul consumurilor de vârf.

Art.91. Conservarea pentru perioade de lungă durată din sezonul de iarnă (1 lună – 6 luni) se realizează cu soluţii de azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu, prin umplere-golire, conform normativului privind conservarea cazanelor de abur (vezi capitolul VI.3.1).

Art.92. Conservarea CAF-urilor se poate realiza prin asigurarea unei recirculaţii continue de apă dedurizată şi degazată prin cazane, la debit redus. Aceasta se aplică mai ales în cazul existenţei unui număr redus de CAF-uri prin care se livrează apă caldă menajeră sau apă pentru termoficare.

Art.93. (1)Conservarea pentru opririle de vară se realizează cu soluţii de lapte de var ( Ca (OH)2 ).

Instalaţia de conservare constă din:

– rezervorul de preparare a laptelui de var ;

– pompele de umplere şi recirculare ;

– CAF-urile;

– conductele provizorii, armăturile.

(2)Soluţia de conservare se prepară cu apă dedurizată.

(3)Parametrii de lucru prevăzuţi pentru realizarea conservării sunt:

– concentraţia optimă: 0,8-1,4 g/l Ca( OH)2 ;

– pH> 11;

– temperatura de lucru: 20-25º C

– timpul de amestecare a varului praf în rezervor: cca 30 min;

– timpul de limpezire a soluţiei de lapte de var în rezervor: cca 1 oră;

– timpul de recirculare a soluţiei în cazan după umplere: cca 24 h.

Art.94.Procedeul de conservare cu Ca(OH)2 este valabil atât pentru suprafeţele din oţel carbon curate, cât şi pentru suprafeţele murdare, acoperite cu depuneri de oxizi.

 

Art.95.Etapele de desfăşurare ale procesului de conservare sunt următoarele:

a) izolarea cazanului de apă fierbinte, ce urmează a fi conservat de celelalte instalaţii din schema normală de funcţionare. Se vor blinda: alimentarea cu apă din circuitul de termoficare la colectoarele inferioare şi ieşirea spre circuitul de termoficare la colectoarele superioare.

b) realizarea traseului de alimentare a rezervorului de preparare cu apă dedurizată de la cea mai apropiată sursă.

c) realizarea circuitului de conservare a CAF-urilor prin amenajarea traseului: rezervor-pompă-cazan-rezervor, prin conducte provizorii dotate cu ventile.

d) realizarea dotărilor necesare la rezervorul de preparare (golire de fund, barbotarea aerului pentru

omogenizare, alimentarea cu apă etc. ).

e) realizarea probei hidraulice a circuitului de conservare.

f) remedierea eventualelor neetanşeităţi.

g) spălarea mecanică a circuitului cu apă, la început în circuit închis apoi în circuit deschis, până la obţinerea unei ape limpezi la evacuare.

h) golirea circuitului de conservare.

i) prepararea soluţiei de lapte de var în rezervor şi introducerea soluţiei limpezi în cazan după respectarea timpilor de omogenizare şi limpezire, conform art.93 alin. (3). Operaţia se repetă până la umplerea completă a cazanului ( curgerea soluţiei la aerisiri ).

j) recircularea soluţiei în cazan timp de cca 24 h.

k) oprirea recirculării, închiderea ventilelor şi menţinerea soluţiei în cazan pe perioada conservării.

Art.96. În timpul alimentării, recirculării şi perioada de conservare se controlează pH-ul şi concentraţia de Ca(OH)2.

Art.97. La punerea în funcţiune, este necesară golirea cazanului de soluţia de conservare şi clătirea acestuia cu apă dedurizată, până la obţinerea indicilor chimici normaţi.

Art.98. La evacuare, soluţia de lapte de var se va corecta până la pH=6,5-8,5, conform reglementărilor de mediu legale în vigoare.

Art.99. Controlul analitic la conservarea CAF-urilor cu soluţii de Ca(OH)2 ,se recomandă să se efectueze după:

– STAS 7313/82- duritate totală;

– STAS 7313/82- alcalinitate p;

– STAS 7313/82- alcalinitate m;

– STAS 8619-3/1990- pH.

Art.100. În perioada de menţinere a CAF-ului plin cu soluţie de lapte de var, se va controla săptămânal pH-ul şi concentraţia de Ca(OH)2. La scăderea acestora sub limitele optime, se va efectua o completare.

Art.101. Pentru conservarea cazanelor de apă fierbinte (CAF) cu octadecilamina (ODA) se stabileşte un singur traseu, cel de funcţionare normală a cazanului, cu pompele de recirculare în funcţiune.

Art.102. Etapele procesului de conservare cu octadecilamina (ODA) precum şi controlul analitic în cazul utilizării octadecilaminei (ODA) sunt prezentate la capitolul VI.3.2.

 

VIII.NORMATIV PENTRU CONSERVAREA REZERVOARELOR METALICE

Art.103. Prezentul normativ se referă la conservarea interioară şi exterioară a rezervoarelor metalice, protejate şi neprotejate, precum şi a degazoarelor.

Art.104. Din punctul de vedere al protecţiei suprafeţelor interioare, rezervoarele metalice existente într-o centrală pot fi:

-rezervoare protejate cu materiale anticorosive (vase de consum, vase de depozitare, rezervoare de neutralizare, rezervoare de apă demineralizată, rezervoare de apă dedurizată, etc );

-rezervoare neprotejate ( degazoare ).

Art.105. Protecţia suprafeţelor exterioare a rezervoarelor metalice este realizată cu materiale peliculogene, rezistente în mediile de lucru .

Art.106. Pentru conservarea rezervoarelor protejate cu materiale anticorozive se vor lua următoarele măsuri:

– golirea rezervorului de lichidul din interior (de lucru);

– spălarea interioară a rezervorului cu apă, în circuit deschis, până la pH neutru;

– uscarea suprafeţelor cu aer;

– dacă se constată defecţiuni, acestea vor fi remediate de echipe specializate;

– dacă se constată că deteriorările depăşesc 30% din suprafaţă, se va efectua refacerea totală a protecţiei; la refacerea totală a protecţiei, se va alege sistemul de protecţie adecvat destinaţiei ulterioare;

– dacă conservarea are loc pe o perioadă mai mare de timp, rezervoarele cu capace se vor

închide etanş şi se vor asigura împotriva pătrunderii umidităţii atmosferice.

Art.107.(1) Pentru rezervoarele a căror suprafaţă interioară este neprotejată, se vor lua următoarele măsuri:

– golirea rezervorului de lichidul din interior;

– spălarea cu apă;

– uscarea suprafeţelor cu aer;

– realizarea unei curăţiri mecanice a stratului de rugină pentru a preveni înaintarea coroziunii în masa de metal dacă stratul metalic este foarte corodat;

– aplicarea unui strat de protecţie peliculogen;

– conservarea suplimentar cu agent higroscopic sau silicagel dacă sunt impuse condiţii speciale

rezervoarelor. Agentul higroscopic se introduce în interiorul rezervorului în săculeţi din pânză

poroasă, suspendaţi sau plasaţi pe tăvi suport. Sǎculeţii nu trebuie să ia contact cu suprafaţa de

protejat. Greutatea unui sac nu va depăşi 1 kg. Cantitatea de agent higroscopic necesară se va

calcula în funcţie de volumul interior de protejat astfel:

M= Us x V

unde:

M – necesarul de agent higroscopic, grame;

Us – umiditatea absolută a aerului la saturaţie, grame umiditate / m3 aer;

V – volumul interior al rezervorului, m3.

(2) În cazul utilizării silicagelului se recomandă folosirea unei cantităţi de silicagel de cca 2-3 ori mai mare, ştiut fiind faptul că silicagelul absoarbe umiditate până la 35% din greutatea proprie.

Art.108. Pe perioada menţinerii în rezervă a rezervoarelor metalice, se va efectua lunar controlul stării suprafeţelor interioare şi exterioare neizolate termic şi se va dispune refacerea protecţiei, acolo unde este cazul şi înlocuirea agentului higroscopic uzat cu unul proaspăt sau recondiţionat.

 

IX.NORMATIV PENTRU CONSERVAREA PREÎNCĂLZITOARELOR DE AER REGENERATIV

 

Art.109. Prezentul normativ se referă la protecţia anticorosivă a PAR-urilor, în perioada opririlor din funcţionare.

Art.110. Înaintea conservării prin uscare este absolut obligatorie spălarea pachetelor în vederea îndepărtării depunerilor corosive, cu soluţii alcaline de hidroxid de sodiu în concentraţie de 0,5-1 %, în circuit deschis şi clătire cu apă până la pH-neutru.

Aceasta este necesară la cazanele care funcţionează cu păcură sau cărbune. La cazanele care funcţionează cu gaze, nu este necesară spălarea.

Art.111. Conservarea, pentru opriri temporare până la un an, datorate necesităţii de reparaţii sau a altor cauze se realizează prin uscare cu aer cald.

Art.112. Conservarea pentru perioade mai mari de 1 an se efectuează cu fluid de protecţie. Şi în acest caz este necesară spălarea PAR-urilor conform art.110.

Art.113. Fluidul de protecţie este un produs constituit dintr-o unsoare pe bază de săpun mixt, adiţionat cu inhibitori de coroziune, dispersat într-un solvent. Conferă suprafeţelor metalice din oţel şi fontă o protecţie anticorosivă de minimum 12 luni, în spaţiul închis. După evaporarea solventului, se obţine un film vaselinos moale, transparent, de 5-15 microni. Nu este toxic şi se usucă în timp relativ scurt. Nu se degradează la îngheţ, menţinându-şi capacitatea de conservare. Se aplică prin imersie, pulverizare sau pensulare.

Art.114. Instalaţia de conservare utilizează sistemul de spălare PAR existent în dotare. Circuitul de conservare cuprinde: rezervor-pompă-conducte de legătură-PAR- conducte de legătură- rezervor.

Art.115. Fazele procesului de conservare a preîncălzitoarelor de aer regenerative sunt următoarele:

a) proba hidraulică a circuitului, în vederea depistării eventualelor neetanşeităţi şi remedierea acestora.

b) uscarea elementelor PAR prin suflare de aer cald cu preîncălzitorul de aer în funcţiune la turaţie minimă (cca 2 ore), în scopul obţinerii unei pelicule aderente şi continue.

c)umplerea ezervorului de conservare cu lichidul de protecţie . Se vor respecta recomandările furnizorului privind lucrul cu fluidul de protecţie .

d)punerea în funcţiune, pe turaţie minimă, a preîncălzitorului de aer.

e)pornirea pompelor de conservare cu robinetele de aspiraţie şi de refulare deschise.

f)asigurarea circulaţiei fluidului de conservare prin conducta de spălare, utilizată pentru realizarea conservării şi distribuţiei lui pe tolele PAR.

g)recircularea lichidului în circuit închis pe traseul rezervor-pompă-PAR-rezervor, timp de cca 3 ore.

h)oprirea pompei şi recuperarea lichidului conservat în rezervor, în vederea reutilizării.

i)punerea în funcţiune a ventilatorului de aer pentru evaporarea solventului ( operaţia durează cca. 4 ore, în funcţie de anotimp ).

Art.116. Îndepărtarea conservantului de pe tolele elementelor preîncălzitorului regenerativ se va realiza cu 4-5 zile înaintea aprinderii focului la cazan. Pentru aceasta se foloseşte instalaţia de spălare existentă.

Art.117. Îndepărtarea conservantului se realizează cu soluţie de detergent nespumabil, în concentraţie de 3-4 %, la temperatura de cca 80°C.

 

X. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA SCHIMBĂTOARELOR DE CĂLDURĂ

Art.118. Prezentul normativ se referă la procedeele de conservare a schimbătoarelor de căldură cu tubulatură din alamă şi a schimbătoarelor de căldură din oţel. În principal, acestea sunt preîncălzitoare de înaltă presiune (PIP) şi preîncălzitoare de joasă presiune (PJP).

Art.119. La opriri în rezervă caldă de scurtă durată a grupurilor de care aparţin PIP-urile şi PJP-urile se menţin pline cu apă fierbinte, fără a se adopta măsuri speciale de conservare.

Art.120. PIP-urile care nu se pot goli pe partea apei de alimentare pe perioade de 1-3 luni se vor menţine pline cu apă. Pentru perioade mai mari de 3 luni, se vor conserva ca şi cazanul de abur.

Condensatul pe partea de abur se va goli.

Art.121. Pentru PIP-urile care se pot goli, pentru staţionări de până la 3 luni, se golesc.

Pentru perioade mai mari de 3 luni, PIP-urile se conservă uscat ca şi turbina.

Art.122. Pentru opriri de până la 1 lună, PJP-urile se menţin pline cu apă. Pentru staţionări până la 2 ani, PJP-urile se conservă cu unul din procedeele de mai jos:

– umed, cu soluţie inhibitor de coroziune pentru PJP-urile cu tubulatură din alamă şi respectiv cu

soluţie de azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu în cazul PJP-urilor cu ţevi din oţel;

– uscat, prin demontarea PJP-urilor de pe postament, golire, uscare, introducere de agent

higroscopic, izolare faţă de mediu şi aşezare de postament.

Art.123. Conservarea pe partea de abur a PIP-urilor şi PJP-urilor se efectuează în condiţiile şi prin procedeele prevăzute la cap.XI, referitor la conservarea turbinelor de abur.

 

XI. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA TURBINELOR DE ABUR

Art.124. În perioada opririlor, în rezervă sau pentru reparaţii, turbinele sunt supuse fenomenelor de coroziune. Acest fenomen se datorează existenţei oxigenului dizolvat în apă sau a umidităţii în aerul atmosferic. Aplicarea unei metode eficiente de conservare a instalaţiilor conduce la prelungirea duratei de viaţă a utilajelor. Datorită diversităţii tipurilor de agregate existente în termocentrale, schema de conservare va fi specifică fiecărui tip de agregat.

 

XI.1.Conservarea turbinelor oprite pe o perioada de 1 – 3 luni

Art.125.(1) Pentru staţionări ale turbinei până la 1 lună în cazul schemelor termice cu bară colectoare, pentru evitarea influenţei eventualelor infiltraţii de abur de la blocurile vecine şi până la 3 luni în cazul schemelor bloc, nu se adoptă măsuri speciale de conservare, turbina urmând să fie uscată la oprire cu căldură proprie.

(2) În perioadele de staţionare se pot efectua reparaţii generale (cu deschidere) sau reparaţii la unele subansamble. Măsurile de prevenire a coroziunii ce se adoptă pentru cazurile prezentate sunt următoarele:

Art.126. Se realizează protecţia turbinei oprite, împotriva pătrunderilor prin neetanşeităţi a aburului de pe prizele reglabile racordate la bara colectoare şi a condensului secundar din preîncălzitoarele regenerative la creşterea nivelului. Protecţia se efectuează prin luarea următoarelor măsuri:

-închiderea armăturilor de pe conductele de abur viu, vanele de linie;

-controlul închiderii VIR,VR;

-închiderea armăturilor de pe conductele de abur de la prizele turbinei, inclusiv clapetele de

reţinere de pe aceste prize;

-închiderea aburului la labirinţii turbinei;

-deschiderea drenajelor şi aerisirilor existente pe conductele de abur ale turbinei.

Art.127. Sistemul de ulei de ungere şi reglare rămâne în funcţiune.

XI.2. Conservarea turbinelor oprite pe o perioadă de până la 2 ani

XI.2.1. Conservarea turbinelor cu aer uscat.

Art.128. Conservarea turbinelor oprite în rezervă pe o perioadă de maxim 2 ani se face cu aer uscat din următoarele motive:

-este metodă economică şi eficace;

-din punctul de vedere al condiţiilor de mediu nu pune probleme;

-timpul de punere în funcţiune după perioada de conservare este foarte scurt;

Art.129.(1) Turbina este trecută în rezervă fără executarea de lucrări de reparaţii. Se realizeazǎ protecţia turbinei oprite împotriva pătrunderilor prin neetanşeităţi a aburului de pe prizele reglabile, racordate la bara colectoare din centrală şi a condensului secundar din preîncălzitoarele regenerative la creşterea nivelului în acestea. Protecţia se realizeză prin luarea următoarelor măsuri:

-închiderea armăturilor de pe conductele de abur viu, vană de linie;

-controlul închiderii VIR,VR;

-închiderea armăturilor de pe conductele de abur de la prizele turbinei, inclusiv a clapetelor de

reţinere de pe aceste prize;

-închiderea drenajelor şi aerisirilor existente pe conductele de abur ale turbinei.

(2)Stabilirea şi amenajarea punctelor de introducere a aerului uscat în turbină se face astfel:

a) pentru turbinele cu un singur corp se amenajază un singur punct, pe una din prizele turbinei;

b) pentru turbinele cu mai multe corpuri şi abur supraîncălzit intermediar, se amenajază 2 puncte,

unul pe corpul de înaltă presiune şi cel de-al doilea pe corpul de medie presiune;

c) amenajarea punctelor de racordare a instalaţiei de uscare se face pe porţiunea de conductă de

priză cuprinsă între turbină şi clapeta de reţinere;

d) la evacuarea aerului din turbină, se amenajează puncte de control, cel puţin la ieşirea din fiecare

corp al turbinei inclusiv din condensator pentru următorii parametrii:

-umiditatea relativă / Ψ / a aerului;

-temperatura aerului evacuat;

-presiunea aerului evacuat.

e) verificarea parametrilor aerului la evacuarea din turbină se face pentru fiecare corp de turbină.

f) la prima punere în funcţiune a instalaţiei de uscare a aerului, se verifică performanţele din

proiect ale acesteia:

-debitul de aer uscat;

-umiditatea relativă a aerului la ieşirea din uscător;

-umiditatea relativă a aerului la intrarea în uscător;

-temperatura aerului la ieşire şi intrare;

-căderea de presiune pe filtre;

-presiunea aerului la ieşire din uscător.

g) se recomandă ca fiecare centrală trebuie să fie dotată cu cel puţin o instalaţie de uscare a aerului.

h) ventilatorul trebuie să creeze o suprapresiune în turbină, astfel încât la toate punctele de ieşire să se menţină o suprapresiune de minim 10 mmH2O;

i) umiditatea relativă a aerului uscat la evacuare trebuie să fie mai mică decât cea corespunzătoare

punctului de rouă aferent temperaturii carcasei turbinei;

j) aerul aspirat nu trebuie să conţină contaminanţi: praf sau alte impurităţi;

k) prin efectuarea de măsurători ale umidităţii relative a aerului uscat la intrarea şi ieşirea din

turbină, starea de conservare a acesteia poate fi urmărită în orice moment;

l) rezultatele măsurătorilor se trec într-un registru, se analizează şi acesta este păstrat de către

secţia în a cărei gestiune este turbina;

m) introducerea aerului în turbină poate fi continuă sau intermitentă; aceasta se stabileşte în

timpul conservării, într-un regim stabilizat, când umiditatea relativă rămâne constantă;

n) se recomandă la evacuare ca umiditatea relativă a aerului să fie de max. 30%;

o)sistemul de ungere şi reglare rămâne în rezervă, iar la 1 lună se pornesc, timp de 1 oră,

pompele de ulei de ungere şi pornire în acelaşi timp şi virorul; la oprirea virorului, se va urmări

ca poziţia rotoarelor să fie decalată cu 180° faţă de poziţia avută înainte de rotire.

Art.130. Turbina este oprită în reparaţie. După terminarea reparaţiei şi trecerea turbinei în rezervă, se face conservarea cu aer uscat, conform celor prevăzute în acest capitol. Descrierea unui tip generic de instalaţie de producere a aerului uscat este prezentată în anexa 1.

 

XI.2.2.Conservarea turbinelor cu substanţe tenso-active (ocatdecilamina – ODA).

Art.131. Conservarea turbinelor cu octadecilamină (ODA) se execută în continuarea operaţiilor de conservare a cazanului.

Art.132. Având în vedere că temperatura soluţiei de conservare trebuie să fie mai mare de 70 ºC, conservarea turbinei se va începe când temperatura metalului acesteia este peste 80 ºC. Temperatura aburului nu trebuie să depăşască 200 ºC.

Art.133. Manevrele pentru conservarea turbinei sunt următoarele:

a) Pentru conservarea CIP:

-se blochează în poziţie închis ventilele de reglaj de la intrarea în CMP al TA;

-se ridică turaţia turbinei de abur prin admisia aburului în CIP al turbinei de abur până la valoarea

de 500 rot/min. Pe toată durata procesului de conservare a corpurilor turbinei nu se va depăşi

turaţia de 500 rot/min!

-se menţine la această valoare prin reglarea corespunzătoare a by-pass-urilor de înaltă şi joasă

presiune;

-se deschid vanele de linie şi clapeţii de pe prizele de abur prelevate din CIP-turbină de abur;

 

b) Pentru conservarea CMP şi CJP:

-se deblochează ventilele de reglaj la intrarea în CMP al turbinei de abur;

-se blochează în poziţie închis ventilele de reglaj la intrarea în CIP al turbinei de abur;

-se ridică turaţia turbinei de abur prin admisia aburului în CMP al turbinei de abur până la

valoarea de 500 rot/min; se menţine la această valoare prin reglarea corespunzătoare a by-pass-

urilor de înaltă şi joasă presiune;

-se deschid vanele de linie şi clapeţii de pe prizele de abur prelevate din CMP şi CJP – turbină

abur.

 

XI.2.3. Conservarea turbinelor cu unsori.

Art.134. După oprire şi răcire, turbina se deschide şi se demontează:

– carcasele superioare;

– rotoarele;

– diafragmele şi postdiafragmele;

– sistemul de reglaj şi protecţie;

– cuzineţii lagărelor.

Art.135. Piesele demontate se curăţă.

Art.136. Se fac constatări şi reparaţiile necesare.

Art.137. Piesele şi subansamblele demontate se ung cu vaselină anticorosivă sau fluid de protecţie şi se asamblează în folii de polietilenă.

Art.138. Rotoarele se curăţă, se ung cu vaselină anticorosivă, apoi se aşează în carcasă, sprijinite de lagăr cu cuzineţi falşi.

Art.139. Carcasele superioare se aşază pe poziţie în planul de separaţie.

Art.140. Toate piesele sistemului de reglaj se acoperă cu un strat de vaselină anticorosivă şi se asamblează în folie de polietilenă.

Art.141. Toate piesele şi subansamblele demontate şi conservate se depozitează în condiţii specifice.

Art.142. După fiecare an de staţionare în conservare, se deschid carcasele şi se controlează întregul agregat , precum şi piesele demontate, adoptând măsuri de reconservare în caz de necesitate.

Art.143. Înainte de repornirea turbinei, aceasta se demontează, se face deconservarea fiecărei piese conform tehnologiei date de furnizorul vaselinei sau al fluidului de protectie, după care se remontează conform tehnologiei de reparaţie şi a paşaportului de montaj.

 

XII.NORMATIV PENTRU CONSERVAREA CONDENSATOARELOR TURBINELOR

XII.1.Conservarea condensatorului pe parte de abur.

Art.144. Conservarea condensatoarelor pe partea de abur se face odată cu conservarea turbinelor şi durează cât durează şi conservarea turbinei.

Art.145. La staţionarea până la 1 lună, în cazul schemelor termice cu bară colectoare şi până la 3 luni, în cazul schemelor bloc condensatorul pe parte de abur nu se conservă.

Art.146. (1) Conservarea condensatoarelor oprite pe o perioadă de până la 2 ani se realizează după cum urmează:

a) pentru conservarea cu aer uscat :

-se evacuează condensul de bază din condensator;

-se izolează condensatorul de restul circuitelor de fluide din instalaţie, exceptând turbina;

-aerul uscat din evacuarea turbinei intră în condensator preluând umiditatea din el;

-se recomandă curăţirea condensatorului înaintea conservării;

-se verifică şi se anulează ţevile sparte din condensator;

-se amenajează puncte de evacuare a aerului din condensator sau se folosesc gurile de vizitare, pe

care se amenajează puncte de măsură a umidităţii relative a aerului evacuat, presiunea şi

temperatura acestora;

-se recomandă ca valorile umidităţii relative la evacuare din condensator să fie <30%;

-umiditatea relativă a aerului uscat la evacuare trebuie să fie mai mică decât cea corespunzătoare

punctului de rouă aferent temperaturii ţevilor condensatorului;

-perioada de conservare a condensatorului se execută concomitent cu cea a turbinei.

b) pentru conservarea cu octadecilamină (ODA):

-la conservarea turbinei cu ODA, aburul care conţine ODA ajunge în condensator, implicit va avea

loc şi conservarea condensatorului pe partea de abur.

(2) Dacă în intervalul de până la 2 ani de staţionare în rezervă se execută lucrări de reparaţii la turbină cu deschiderea acesteia sau se execută lucrări la tubulatura condensatoarelor, nu se iau măsuri speciale de conservare a condensatorului .

 

XII.2. Conservarea condensatoarelor pe partea apei de răcire.

Art.147. Conservarea condensatoarelor pe partea apei de răcire se realizează pe cale umedă sau uscată.

Art.148. La staţionări până la 3 luni, se procedează astfel:

a) se goleşte total spaţiul de apă al condensatorului.

b) pentru îndepărtarea depunerilor existente în ţevi se curăţă mecanic ţevile condensatorului (cu perii de plastic sau cu instalaţie de curăţire ).

c) se curăţă de depuneri camerele de apă.

d) se usucă prin insuflare de aer ţevile şi camerele de apă şi se păstrează condensatorul cu capacele deschise.

e) în funcţie de necesităţi, se va reface protecţia anticorosivă a camerelor de apă şi a plăcilor tubulare.

Art.149. Pentru conservarea pe o perioadă de până la 2 ani, se aplică conservarea pe cale umedă sau cu aer uscat după ce, în prealabil, s-au aplicat lucrările prevăzute la art.148.

 

XII.2.1.Conservarea pe cale umedă.

Art.150. Conservarea pe cale umedă se realizează cu soluţia de inhibitori de cororoziune în concentraţia impusa de tehnologia furnizorului.

Art.151. Schema de conservare a condensatorului pe partea apei de răcire constă din:

  1. rezervor de preparare şi recirculare a soluţiei de conservare;
  2. pompă de recirculare;
  3. condensator;
  4. conducte provizorii cu armături.

Art.152.(1) Înaintea efectuării propriu-zise a conservării se vor realiza următoarele faze:

a) izolarea condensatorului de restul circuitelor.

b) efectuarea probei hidraulice de etanşeitate a condensatorului şi înlocuirea sau anularea ţevilor neetanşe.

c) verificarea stării vanelor şi armăturilor de izolare, pentru a se evita pătrunderea de abur străin şi a pierderilor.

d) conservarea propriu-zisă cuprinde următoarele etape:

– spălarea mecanică şi verificarea etanşeităţii circuitului. Calitatea apei de umplere a circuitului

poate fi apă brută sau tratată, funcţie de posibilităţi. După efectuarea operaţiei de spălare

mecanică, apele uzate rezultate sunt evacuate la canal.

– umplerea circuitului cu apă demineralizată (fără agenţi alcalini);

– prepararea soluţiei de conservare în rezervorul de preparare prin adaos de inhibitor de coroziune

şi recirculare la rezervor pentru omogenizarea şi asigurarea dizolvării produsului;

– alimentarea condensatorului cu soluţia de conservare şi vehicularea soluţiei de inhibitor pe

durata stabilită de tehnologia furnizorului, cu schimbarea periodică a sensului de circulaţie prin

ţevi , cu menţinerea aerisirilor deschise. Se va asigura menţinerea permanentă a condensatorului

plin cu soluţia de conservare;

– izolarea condensatorului astfel umplut cu soluţia de conservare şi menţinerea lui în această stare

pe întreaga perioadă de staţionare.

(2)Pe perioada conservării, se vor urmări periodic nivelul soluţiei, precum şi starea armăturilor şi a vanelor de izolare şi a eventualelor scurgeri.

(3)Controlul analitic în timpul efectuării operaţiei de conservare sau în caz de completare a nivelului constă în determinarea concentraţiei de inhibitor ( conform metodei de determinare date de furnizorul de inhibitor ) şi a conţinutului de ioni de Cu în soluţie (se recomandă să se efectueze după SR ISO 8965-1,2,3/1995). Pe perioada conservării, controlul analitic se va efectua lunar.

(4)Evacuarea soluţiei de conservare se face cu respectarea reglementarilor de mediu legale în vigoare

precum şi a recomandărilor date de furnizorul tehnologiei de conservare.

 

XII.2.2. Conservarea cu aer uscat

Art.153. Conservarea cu aer uscat se poate realiza prin intermediul unei instalaţii de aer uscat, procedându-se astfel:

-după oprirea turbinei, se goleşte condensatorul pe partea apei de răcire;

-se montează instalaţia de uscare la intrarea în condensator şi se măsoară umiditatea la ieşirea din

condensator;

-pentru condensatoarele formate din 2 jumătăţi, se amenajază puncte de uscare şi măsurare de

umiditate pentru ambele jumătăţi;

-la staţionări mai mari de 2 ani, condensatorul pe partea apei de răcire se va conserva uscat cu

agent higroscopic, cu realizarea în prealabil, a lucrărilor de la art.148.

 

 

XIII. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA INSTALAŢIEI DE ULEI AFERENTE TURBOAGREGATULUI

 

Art.154. Conservarea instalaţiei de ulei de ungere şi reglare are ca scop protejarea acestuia împotriva coroziunii în perioada opririi turboagregatului.

Art.155. În perioadele de staţionare până la 2 ani, se procedează astfel:

– instalaţia se menţine în stare de rezervă rece (plină cu ulei), iar în fiecare lună se pornesc pompele de

ulei de ungere şi ulei de pornire ( pentru reglaje ), timp de 1 oră;

-pe perioada funcţionării se verifică starea circuitului de ungere şi a sistemului de reglaj;

-în perioada de conservare, o dată la 6 luni, se analizează calitatea uleiului, respectând regulamentul de

exploatare a uleiurilor de turbină;

-dacă în urma analizelor efectuate caracteristicile uleiului nu corespund normelor în vigoare, atunci se

face recondiţionarea uleiului.

Art.156. În perioada de staţionare mai mare de 2 ani se procedează astfel:

-se goleşte circuitul de ulei;

-se curăţă rezervorul de eventualele impurităţi mecanice;

-se unge suprafeţa interioară a rezervorului cu uleiul de turbină corespunzător;

-se asigură izolarea sistemului de ulei prin flanşe oarbe, capace, dopuri etc.

 

XIV. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA GENERATORULUI SI SISTEMELOR GENERATORULUI

XIV.1. Protecţia generatorului în timpul opririlor care nu depăşesc 1 lună.

Art.157. În timpul opririlor care nu depăşesc 1 lună şi care nu au cauze care privesc generatorul, asupra acestuia nu se fac nici un fel de lucrări de conservare. Se menţin în funcţiune instalaţiile de răcire a înfăşurării statorice, instalaţia de ungere şi etanşare şi se notează parametrii de funcţionare ai acestora ca în exploatare normală.

 

XIV.2.Protecţia generatoarelor în timpul opririlor de până la 2 ani.

Art.158. În timpul opririlor care nu depăşesc 2 ani, generatoarele se conservă pe fundaţia proprie, complet montate.

Art.159. Răcitoarele de gaz se tratează conform cap.X.

Art.160. Se ridică periile de pe inelele de contact, se scot din casetă, se înfăşoară cu hârtie parafinată şi se leagă cu bandă izolantă (nu se dezleagă cordoanele).

Art.161. Inelele de contact se curăţă de vaselină. Se protejază cu folie de polietilenă.

Art.162. Se măsoară rezistenţa de izolaţie a înfăşurării statorice şi rotorice, după oprire în stare rece.

Art.163.(1) În interiorul generatoarelor răcite cu hidrogen, se înlocuieşte hidrogenul cu aer uscat.

(2) La începutul perioadei de conservare se vor monta prin gurile de vizitare stator şi manlocul statorului săculeţi cu silicagel pentru absorbţia eventualei umidităţi din interior.

Art.164. Protecţia înfăşurărilor statorice răcite cu apă se poate asigura în funcţie de anotimp şi de posibilităţile interne şi de costuri, în mai multe variante :

1. În perioadele calde, se poate aplica una din variantele:

a) circuitul de apă rămâne plin, sub presiunea realizată prin rezervorul tampon;

b) se goleşte înfăşurarea statorică de apă distilată; se suflă înfăşurările cu aer cald (la intrare aproximativ 70°C) timp de 2-3 zile astfel încât toată apa din colectoare să se evapore şi să fie evacuată; această operaţie se execută până când valorile rezistenţelor de izolaţie obţinute la înfăşurarea statorului sunt cele din Normativul de încercări şi măsurători la echipamente şi instalaţii energetice; se obturează circuitul statoric şi se păstrează circuitul statoric etanş şi cu aer la presiunea atmosferică.

2. In perioadele reci, se poate aplica una din variantele:

a) înfăşurarea se va umple cu alcool etilic industrial de min. 95%; alcoolul se va introduce în înfăşurare cu ajutorul instalaţiei de apă deionizată, izolând filtrul schimbător de ioni, golind de apă întregul circuit şi umplând rezervorul tampon cu alcool industrial; este nevoie ca alcoolul să circule prin bobinajul statoric, pentru a prelua apa rămasă din bobinaj după golirea acestuia; alcoolul va circula prin bobinaj până la obţinerea unei concentraţii de min. 45 % alcool (temperatura de îngheţ –30ºC) în volum sau greutate; se închid robinetele de izolare a bobinajului statoric şi se controlează săptămânal nivelul alcoolului în vasul de expansiune montat pe carcasă şi se completează la nevoie;

b)în circuitul statoric se introduce apă demineralizată încălzită la 35-40°C pe toată perioada de iarnă şi care se recirculă cu pompele de răcire stator în circuit închis; nu se va face adaos de apă demineralizată pe cât posibil pe toată perioada conservării; la rotor se curăţă inelele, se înfăşoară în folii de preşpan şi se măsoară o dată la 6 luni rezistenţa de izolaţie, conform Normativul de încercări şi măsurători la echipamente şi instalaţii energetice; la 2 luni se întoarce rotorul cu 180° iar poziţia lui va fi cu axa polilor în poziţie verticală;

Art.165. Înfăşurările rotorice se curăţă de impurităţi şi se usucă cu aer .

Art.166. Rotorul va fi rotit cu 180° o dată pe lună. Se recomandă ca axa polului să fie în poziţie verticală ( se vor stabili repere ).

Art.167. Se vor măsura o dată la 6 luni rezistenţele de izolaţie ale înfăşurărilor statorice şi rotorice.

Art.168. În situaţia în care valoarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurării statorice scade, se va încălzi în permanenţă rotorul cu un curent care nu va depăşi 5% din curentul nominal rotoric, astfel încât temperatura înfăşurării rotorice să fie mai mare cu cel puţin 5°C, dar cu cel mult 10°C decât temperatura statorului măsurată prin sistemul propriu de control termic. Controlul temperaturii înfăşurării rotorice şi implicit al capelor, se va face indirect, prin metoda variaţiei de rezistenţă.

XIV.3.Protecţia generatoarelor în timpul opririlor mai mari de 2 ani.

Art.169. Pentru cazul opririlor care depăşesc 2 ani, generatoarele se conservă parţial demontate.

Art.170. Se execută remedierile considerate necesare în urma inspecţiei tehnice. Se înlătură punctele de rugină, astfel încât fiecare subansamblu să fie pregătit ca pentru montaj şi punere în funcţiune.

Art.171. Inelele de contact, fusul arborelui şi suprafeţele prelucrate rămase în exterior ale pieselor metalice, se acoperă cu unsoare anticorosivă, se înfăşoară cu hârtie parafinată şi se leagă cu bandă izolantă.

Art.172. Se scoate rotorul din generator, se înfăşoară în hârtie parafinată, acoperind îmbinările şi se leagă cu bandă izolantă sau bandă adezivă. Se introduce rotorul într-o folie din material plastic, împreună cu săculeţi de agent higroscopic. Se creează posibilitatea măsurării rezistenţei de izolaţie a înfăşurării. Cu ocazia verificărilor, săculeţii cu agent higroscopic se înlocuiesc, dacă este cazul.

Art.173. În cazul înfăşurărilor rotorice, se vor respecta prevederile de la art.162.

Art.174. Periile colectoare se vor înveli în hârtie parafinată şi se vor introduce în cutii de carton care se vor depozita corespunzător.

Art.175. Statorul rămâne pe fundaţie. Se reface etanşarea statorului după scoaterea rotorului şi a răcitoarelor de gaz, utilizând capace oarbe, special confecţionate. Se amplasează în interior săculeţi cu agent higroscopic, cu posibilitatea de control periodic şi de înlocuire a acestora.

Art.176. În cazul bobinajelor statorice răcite cu apă, se aplică prevederile de la art.164 alin. (2).

Art.177. Se realizează posibilitatea măsurării rezistenţei de izolaţie a înfăşurării statorice.

Art.178. Răcitoarele de gaz se vor trata conform cap.X.

Art.179. Cuzineţii, lagărele de etanşare şi suporturile port-perii se vor proteja cu unsoare anticorosivă pe suprafeţele prelucrate şi se vor înveli cu folie de polietilenă.

Art.180. Toate suprafeţele prelucrate ale pieselor metalice se vor proteja cu unsoare anticorosivă.

Art.181. Găurile filetate sau nefiletate, înfundate sau pătrunse, se ung cu unsoare anticorosivă.

Art.182. Ţevile aparţinând instalaţiilor auxiliare se vor verifica şi se vor închide cu dopuri sau flanşe oarbe.

Art.183. Toate subansamblele conservate se vor verifica anual cu privire la starea şi calitatea protecţiilor. După inspecţii şi înlăturarea eventualelor începuturi de coroziune se reface conservarea.

Art.184. Subansamblele pentru care furnizorul impune anumite condiţii de temperatură şi umiditate în timpul conservării, se vor depozita în încăperi care să asigure îndeplinirea acestor condiţii.

 

XV.NORMATIV PENTRU CONSERVAREA MOTOARELOR ELECTRICE

Art.185. Conservarea motoarelor pe perioade care nu depăşesc 2 ani se face astfel:

a) se ung cu unsoare anticorosivă suprafeţele prelucrate ale părţilor exterioare.

b) pentru motoarele prevăzute cu răcitoare aer-apă sau răcitoare apă-ulei, se vor lua măsurile de conservare a răcitoarelor în conformitate cu cap.X.

c) zonele de contact ale bornelor se ung cu unsoare specifică circuitelor electrice.

Art.186. Conservarea motoarelor în cazul opririlor care depăşesc 2 ani se face astfel:

a) motoarele mici se scot de pe fundaţie şi se depozitează în spaţii adecvate.

b) în cazul motoarelor mari, se ung cu unsoare anticorosivă bornele înfăşurărilor şi suprafeţelor prelucrate din exteriorul motorului. Motoarele rămân pe fundaţia proprie.

c) se verifică anual starea echipamentului conservat.

 

XVI. NORMATIV PENTRU CONSERVAREA POMPELOR DE ALIMENTARE

Art.187. Pompele de alimentare oprite în rezervă pe o perioadă mai mică de 1 lună nu se conservă.

Art.188. La trecerea în rezervă pe o perioadă de până la 2 ani, pompa se conservă cu aer uscat, efectuându-se următoarele operaţii:

– închiderea tuturor ventilelor, robinetelor şi vanelor pe conductele de apă şi ulei de ungere;

– se goleşte de apă corpul pompei, se cuplează la instalaţia de aer uscat , are loc uscarea şi apoi

izolarea prin închidere;

– dacă pompele de alimentare sunt antrenate de turbine, atunci la acelaşi uscător de aer se poate

cupla şi turbina împreună cu condensatorul său pentru a fi conservată pe timpul opririi.

Art.189. La conservarea pompelor, pentru staţionări mai mari de 2 ani, se fac următoarele operaţii:

– se închid ventilele, robinetele şi vanele de pe circuitul de apă şi ulei de ungere;

– se goleşte apa din corpul pompei;

– se demontează corpul pompei de pe batiu, se transportă la locul de depozitare;

– se fac constatări privind starea suprafeţelor şi se ung cu vaselină anticorosivă toate piesele

componente;

– se ambalează în folie de polietilenă;

– se depozitează la loc uscat.

 

XVII.MĂSURI PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ, PSI, PROTECŢIA MEDIULUI

Art.190. Personalul care lucrează cu materialele de conservare va fi instruit şi se vor lua măsuri de protecţie în conformitate cu: Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006; Hotărârea nr. 1218/2006 privind Stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici; HG 1093/2006 privind Stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă; HG 1091/2006 privind Cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă; HG 1048/2006 privind Cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă; HG 971/2006 privind Cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă; Fişa tehnică de securitate a produselor utilizate la conservare emisă de producător.

Art.191. La lucrul cu substanţele inflamabile se vor respecta măsurile PSI în conformitate cu reglementările în vigoare. Dacă fluidul de de conservare este inflamabil, se vor izola şi se vor pune plăcuţe avertizoare „Pericol de foc”, „Fumatul interzis”, „Accesul cu flacără interzis”.

Art.192. Pe tot parcursul realizării operaţiei de conservare se vor respecta măsurile de protecţia mediului specificate în:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind Regimul deşeurilor; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor; Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000; Hotǎrârea Guvernului nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea , securitatea muncii şi protecţia mediului; Hotǎrârea Guvernului nr. 92/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase cu modificǎrile ulterioare, Hotǎrârea Guvernului nr. 349/2005 privind Depozitarea deşeurilor cu completǎrile ulterioare, Hotǎrârea Guvernului nr. 352/2005 privind modificarea şi completarea Hotǎrârii Guvernului 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate; OUG 152/2005 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării şi Legea nr. 84/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării.

Art.193. Anexele nr. 1 ÷ 4 fac parte integrantǎ din prezenta normǎ tehnicǎ.

 

 

ANEXA 1

 

DESCRIEREA UNUI TIP GENERIC DE INSTALAŢIE DE PRODUCERE A AERULUI USCAT

 

Instalaţia de producere a aerului uscat prezintă două circuite distincte:

– circuitul aerului uscat;

– circuitul aerului de regenerare.

Ambele circuite au ca punct comun rotorul regenerator prin care trec atât aerul uscat cât şi aerul de regenerare, circulaţia celor două curente de aer făcându-se în contracurent.

Aerul de uscare pe traseul lui trece prin:

a.Filtrul de aer.

La intrarea în instalaţie, aerul atmosferic trece printr-un filtru, fiind astfel curăţat de impurităţi.

b.Rotorul regenerativ.

După trecerea prin filtru, aerul umed curăţat intră în rotorul regenerativ, care are rolul de a reţine umiditatea din aer.

Rotorul regenerativ are o formă cilindrică, o structură sub formă de fagure pe care este fixat materialul absorbant.

Rotorul regenerativ este străbătut axial de aerul umed. Umiditatea este reţinută de materialul absorbant din traseul de aer uscat şi este transportată apoi în sectorul traseului aerului de regenerare, unde are loc regenerarea materialului absorbant prin evacuarea umidităţii odată cu aerul de regenerare.

Corpul de regenerare este pus în mişcare de un motor electric prin intermediul unui reductor de

turaţie.

c.Electroventilatorul

Aerul uscat care iese din rotorul de absorbţie este aspirat de un electroventilator şi refulat spre instalaţia care urmează a fi conservată.

Aerul de regenerare trece prin:

a.Filtrul de apă.

Aerul de regenerare care intră în instalaţie este trecut mai întâi printr-un filtru.

b. Rezistenţele de încălzire.

Aerul filtrat străbate un ansamblu de rezistenţe electrice, încălzindu-se până la aproximativ 200°C.

c.Rotorul regenerativ.

Aerul încălzit intră în rotorul regenerativ, în care are loc procesul de regenerare al substanţei absorbante, antrenând umiditatea eliberată de acesta.

Rotorul regenerativ fiind în mişcare permanentă, cele două procese, procesul de absorbţie de umiditate din sectorul aerului de uscare şi procesul de regenerare din sectorul aerului de regenerare se desfăşoară în mod continuu.

d.Electroventilatorul.

Aerul de regenerare, încărcat cu umiditate eliberată de materialul absorbant, este evacuat în atmosferă cu ajutorul unui electroventilator.

 

ANEXA 2

 

1. METODA DE DETERMINARE A CONCENTRAŢIEI DE NaNO2 LA CONSERVAREA CAZANELOR DE ABUR

 

Se pipetează 5 ml soluţie de conservare într-un flacon Erlenmayer de 300 ml. Se adaugă cca 60 ml apă demineralizată, 10 ml soluţie de permanganat de potasiu 0,1 N şi 5 ml acid sulfuric 1/1.

Se agită bine soluţia timp de 5 minute. Se adaugă apoi 3-4 g iodură de potasiu cristalizată şi soluţia se păstrează timp de 15 minute la întuneric. Soluţia se titrează cu tiosulfat de sodiu 0,1N, până la galben pai. În acest moment, se adaugă 2-3 picături amidon 1% şi se continuă titrarea până la decolorare. Titrarea se consideră încheiată, dacă soluţia nu se mai colorează timp de 5 minute de la adăugarea ultimei picături de tiosulfat.

Concentraţia de azotit de sodiu se calculează cu formula:

în care:

V =volumul soluţiei de permanganat de potasiu 0,1N, ml;

V1 =volumul soluţiei de tiosulfat de sodiu 0,1N folosit la titrare, ml;

V2 =volumul probei luate in lucru, ml;

N= normalitatea soluţiilor;

f =factorul soluţiei de permanganat de potasiu;

f1 = factorul soluţiei de tiosulfat de sodiu;

E este echivalentul azotitului de sodiu ( 34,5 ; masa / 2 );

Dacă în timpul recirculării soluţiei sau pe perioada de conservare, concentraţia de azotit de sodiu scade sub 2 g/l sau valoarea pH-ului scade sub 9, se mai adaugă azotit sau borax în instalaţie.

 

2. EXEMPLU DE DETERMINARE A CONCENTRAŢIEI DE INHIBITOR TRIAV-M DIN SOLUŢIA DE CONSERVARE A CONDENSATORULUI PE PARTEA APEI DE RĂCIRE

 

Se iau în analiză 50 ml soluţie de conservare şi se adaugă 45 ml AgNO3 0,1 N. Se lasă 5 minute, după care se filtrează pe hârtie de filtru bandă albă, care se spală ulterior cu apă demineralizată.

În filtrat se adaugă 15 ml HCl 0,1 N. Se aduce pH-ul la valori de 8,2-8,4 faţă de fenolftaleină, cu acid azotic diluat sau hidroxid de sodiu diluat. Se adaugă 5 ml K2Cr2O4 5% şi se titrează cu AgNO3 0,1N.

Calculul este următorul:

 

unde:

V este volumul de AgNO3 0,1 N folosit la ultima titrare;

f este factorul soluţiei de AgNO3 0,1 N;

m este masa de lichid luată în lucru.

Determinarea indicilor chimici se recomandă să se efectueze după :

STAS 7313/1982 – duritatea totală

STAS 7313/1982 – alcalinitatea totală m

STAS 7313/1982 – alcalinitatea p

STAS 8619-3/1990 – pH-ul

SR ISO 9297/2001 – clorurile

STAS 8601/1970 – sulfaţii

SR 3910-2/1998 – oxid de calciu ( CaO ).

 

ANEXA 3

 

STUDIU DE CAZ. Conservarea unui grup energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur şi turbină SKODA de 100 MW ) cu octadecilamină (ODA)

 

Succesiunea manevrelor la conservarea unui grup energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur şi turbină SKODA de 100 MW )cu octadecilamină (ODA) este :

 

1.Se realizează circuitul de preparare şi dozare ODA care trebuie să conţină :

-circuit de apă demineralizată pentru prepararea soluţiei de conservare.

-circuit de dozare soluţie de conservare în cazan prin :

  • drenajul economizorului.
  • drenajele sistemului vaporizator (purjele intermitente ale colectoarelor inferioare).

 

OBSERVAŢIE: Racordarea circuitului de dozare la instalaţie nu trebuie să afecteze funcţionalitatea sistemelor.

-circuit de abur de însoţire pe întreg traseul circuitului de dozare (scăderea temperaturii soluţiei de

conservare sub valoarea de 70°C duce la cristalizarea soluţiei şi la infundarea circuitului).

-circuit de golire la canal a soluţiei de conservare.

2.Se amenajează puncte de prelevare probe pentru:

– abur viu ieşire cazan;

– abur ieşire corp de înaltă presiune TA ;

– condensat de bază.

Circuitele de prelevare probe se purjează periodic pentru a nu se înfunda. Temperatura probei se menţine la ≥70 °C.

3. Se montează manometre suplimentare în urmatoarele zone :

– tamburul cazanului (domeniu de măsură 0 – 50 bar);

– abur viu ieşire cazan (domeniu de măsură 0 – 50 bar);

– abur supraîncalzit intermediar ieşire cazan (domeniu de măsură 0 – 10 bar ).

4. Se cuplează toate cheile de protecţie ale grupului mai puţin protecţia de vid minim TA.

5. Se realizează schema normală pentru pornirea grupului.

6. Se porneşte pompa de ulei de pornire.

7. Se porneşte virorul TA.

8. Se umple cu apă cazanul până la nivelul de pornire.

9. Se pun în funcţiune pe partea de condensat de bază preîncălzitoarele de joasă presiune.

10. Se pun în funcţiune pe partea de apă de alimentare preîncălzitoarele de înaltă presiune.

11. Se pune în funcţiune instalaţia de abur de etanşare labirinţi TA.

12. Se formează vidul în condensatorii TA.

13. Se ridică temperatura în degazor la temperatura de minim 90 – 100°C şi se menţine peste această valoare pe toată perioada conservării.

14. Se deschid By-pass – urile de înaltă şi joasă presiune.

15. Se admite abur străin de pornire în tamburul cazanului.

16. Se pregateşte cazanul şi instalaţia de combustibil pentru aprinderea focului.

17. Se aprinde focul la cazan.

18. Pe toată perioada conservării NU se fac dozări de fosfat şi hidrazină.

19. Se închide admisia aburului străin de pornire în tamburul cazanului.

20. Se reglează parametrii şi se menţin pe intreaga perioadă a procesului de conservare după cum urmează:

– abur viu ieşire cazan : p = 20 ÷ 30 bar t = 200 ÷ 250°C (la atingerea temperaturii, de 300°C

pelicula de conservant este ,,spălată’’ de abur );

– abur supraîncălzit intermediar ieşire cazan:

p = 2 ÷ 10 bar

t = 200 ÷ 250°C (la atingerea temperaturii, de 300°C pelicula de conservant este ,,spălată’’ de abur);

– condensat de bază : t = 60 ÷ 70°C vid în condensator = 340 ÷ 400 mm col Hg. (se deschide vana de ,,rupere’’ a vidului);

– temperatura în degazor: t ≥ 100°C.

 

In acest scop se reglează corespunzator focurile la cazan, injecţiile cazanului (care se deschid în ordinea de curgere a aburului) şi By–pass –urile turbinei.

 

OBSERVAŢIE: Pe toată durata procesului de conservare pe toate suprafeţele de schimb de căldură este interzisă atingerea sau depăşirea temperaturii de 300°C !

 

21. Se prepară soluţia de conservare.

22. Se pune în funcţiune circuitul de abur de insoţire a traseului de dozare conservant.

23. Se încălzesc circuitele de dozare prin deschiderea drenajelor economizorului şi ale sistemului vaporizator.

24. Se începe dozarea soluţiei de conservare prin drenajele economizorului şi ale sistemului vaporizator. Dozarea se face circa 1 oră pe fiecare circuit în parte, în funcţie de evoluţia indicilor chimici.

Aceasta este “ Etapa de conservare a CAZANULUI ,, efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncălzitoare de abur viu, by-pass de înaltă presiune, supraîncălzitoare de abur intermediar, by-pass de joasă presiune, condensator, circuit de condensat de bază, degazor, circuit de apă de alimentare.

In funcţie de analizele chimice efectuate se deschid purjele şi drenajele cazanului şi ale turbinei la expandorul de avarie pentru eliminarea din circuit a depunerilor şi oxizilor antrenaţi de abur.

25. Se blochează în poziţie închis ventilele de reglaj de la intrarea în CMP al TA.

26. Se ridică turaţia TA prin admisia aburului în CIP al TA până la valoarea de 500 rot/min .Se menţine la această valoare prin reglarea corespunzătoare a by-pass-urilor de înaltă şi joasă presiune.

 

OBSERVAŢIE: Pe toată durata procesului de conservare a corpurilor turbinei nu se va depăşi turaţia de 500 rot/min !

 

27. Se deschid vanele de linie şi clapeţii de pe prizele de abur prelevate din CIP – TA.

28. Dozarea soluţiei de conservare se face prin drenajele economizorului.

29. Se funcţionează în această schemă în funcţie de de evoluţia indicilor chimici.

 

Aceasta este “Etapa de conservare a CIP – TA ,, efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncalzitoare de abur viu, CIP -TA, supraîncalzitoare de abur intermediar, by-pass de joasă presiune, condensator, circuit de condensat de bază, degazor, circuit de apă de alimentare, PIP-uri.

In funcţie de analizele chimice efectuate se deschid purjele şi drenajele cazanului şi ale turbinei la expandorul de avarie pentru eliminarea din circuit a depunerilor şi oxizilor antrenaţi de abur.

 

30. Se declanşează turbina cu abur.

31. Se deblochează ventilele de reglaj de la intrarea în CMP al TA.

32. Se blochează în poziţie închis ventilele de reglaj de la intrarea în CIP al TA.

33. Se ridică turaţia TA prin admisia aburului în CMP al TA până la valoarea de 500 rot/min .Se menţine la această valoare prin reglarea corespunzatoare a by-pass-urilor de înaltă şi joasă presiune.

34. Se deschid vanele de linie şi clapeţii de pe prizele de abur prelevate din CMP şi CJP – TA.

35. Dozarea soluţiei de conservare se face prin drenajele economizorului.

36. Se funcţioneaza în această schemă în funcţie de evoluţia indicilor chimici.

 

Aceasta este “Etapa de conservare a CMP şi CJP – TA ,, efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncălzitoare de abur viu, by-pass de înalta presiune, supraîncalzitoare de abur intermediar, CMP şi CJP – TA, condensator, circuit de condensat de bază, PJP-uri, degazor, circuit de apă de alimentare, PIP-uri.

In funcţie de analizele chimice efectuate se deschid purjele şi drenajele cazanului şi ale turbinei la expandorul de avarie pentru eliminarea din circuit a depunerilor şi oxizilor antrenaţi de abur.

 

37. Se declanşează turbina cu abur.

38. Se deblochează ventilele de reglaj de la intrarea în CIP al TA.

39. Se declanşează cazanul de abur.

40. Se deschid toate purjele şi drenajele cazanului şi ale turbinei la expandorul de avarie.

41. Se închide complet apa de racire la punctele de prelevare probe şi se execută purjarea intensă a acestora.

42. Evacuarea soluţiei de conservare se va efectua după neutralizare, cu respectarea reglementărilor de mediu legale în vigoare.

OBSERVAŢII:

  • Dozarea soluţiei de conservare se va face CONTINUU pe parcursul întregii perioade de conservare. Nu se admit întreruperi !
  • Inainte de efectuarea operaţiilor de conservare se recomandă curăţirea de săruri a corpurilor turbinei prin spălare cu abur saturat.

 

Testul de coroziune ( test cantitativ ).

Testul de coroziune efectuat în vederea aprecierii procesului de coroziune şi deci a determinării valorii de protecţie a peliculei de amină constă în imersarea zilnică a epruvetelor conservate şi a epruvetelor martor într-un volum fix de apă demineralizată proaspătă, pe o perioadă cuprinsă între 10-30 zile.

Zilnic se determină spectrofotometric valorile concentraţiei de ioni Fe3+ dizolvat, valori care se raportează la suprafaţa totală a epruvetei. În acest fel rezultă cantitatea totală zilnică ( mg/cm2) de ioni de Fe3+ trecuţi în soluţie, pentru epruveta conservată faţă de epruveta martor. Factorul de coroziune ( raportul dintre viteza de coroziune a epruvetei martor şi viteza de coroziune a epruvetei conservate ) trebuie să fie mai mare de aprox. 100, pentru ca pelicula de conervat să fie de bună calitate.

Testarea comportării epruvetelor în apa demineralizată, schimbată zilnic, acopră exigenţele unui mediu agresiv, concretizat prin menţinerea permanentă a agenţilor de coroziune: oxigen, bioxid de carbon.

Testul hidrofobic ( test calitativ ).

Testul hidrofobic este un test orientativ şi se bazează pe proprietatea peliculei de conservant de a respinge apa pulverizată sub formă de picături. În urma pulverizării apei asupra unei suprafeţe conservate cu octadecilamină ( ODA ), apa se transformă în picături ( perle ), compotându-se similar mercurului.

Caracterul hidrofob se manifestă pregnant numai atunci când pelicula de conservant nu înglobează reziduuri afânate rezultate din efectul de curăţare al ODA; în acest caz rezultatul testului nu poate fi considerat edificator.

Aspectarea suprafeţelor.

Acest test oferă date privind culoarea peliculei, prezenţa sau absenţa reziduurilor afânate pe aceasta şi uniformitatea peliculei; testul se efectuează vizual şi tactil.

 

Metoda de determinare a concentraţiei de octadecilamină ( ODA )

Principiul metodei. Metoda spectrofotometrică este similară ca principiu cu alte metode spectrofotometrice, dar foloseşte ca indicator albastru de bromphenol ( 3,3′,5′,5” tetrabromphenol sulfonphtalein ) .

Acesta formează cu ODA în soluţie apoasă, la pH scăzut, un ion complex, colorat în albastru, care apoi este extras cu cloroform.

Aparatură. Spectrofotometru cu cuvă de 1 cm.

Reactivi.

1.Soluţie de albastru de bromphenol p.a.: 0,1 g albastru de bromphenol şi 5 g sulfat de sodiu ( anhidru ) sunt dizolvate în 95 ml de acid sulfuric 1%.

2.Soluţie etalon de octadecilamină ODA ( 10 ppm ): se cântăresc 10 mg de octadecilamină ( ODA ) purificată ( prin recristalizare cu acetonă ), se acidulează cu H2SO4 20 % şi se diluează cu apă distilată la 1litru.

3.Cloroform p.a.

4.Alcool etilic p.a. 98%.

Mod de lucru.

Se ia o probă de 40 ml sol. octadecilamină (ODA) de analizat, se adaugă 50 ml apă distilată, 3 ml soluţie de albastru de bromphenol şi 25 ml cloroform p.a.. Proba este transvazată într-o pâlnie de separare din teflon, se agită timp de 3 minute până se separă componenţii acestui amestec. Stratul de jos ( de culoare galbenă ) se trece în cuva de 1 cm şi se analizează cu spectrofotometrul cu filtru albastru ( 410 nm ) prin comparare cu o probă martor preparată în mod similar. Concentraţia se apreciază după curba de etalonare.

Trasarea curbei de etalonare se obţine folosind soluţia etalon de ODA, după tabelul nr.1. Curba de etalonare ( fig.1 ) indică o relaţie liniară între semnalul măsurat ( absorbţia ) şi concentraţia analizată. Relaţia între semnal şi concentraţia analizată este:

E =–0,334 + 0,131x c ,

în care:

E- extincţia ( absorbţia )

c- concentraţia analizată.

 

Tabelul nr.1 Date pentru curba de etalonare.

 

Notă. Vasele de prelevare sunt confecţionate din polietilenă.

Vasele de laborator folosite la manipularea soluţiei de ODA se vor spăla în mod obligatoriu cu alcool etilic pentru o bună curăţare a acestora.

Fig.1.Curba de etalonare pentru analiza octadecilaminei (ODA).

ANEXA 4

 

Standarde române menţionate în document

SR ISO 6332/ 1996 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de fier. Metoda spectrometrică cu 1,10 – fenantrolină

STAS 7313/1982 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea durităţii, alcalinităţii şi acidităţii

SR 7566/1993 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului de silice. Metoda spectrofotometrică

STAS 8601/1970 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea sulfaţilor

SR 8965-1/1995 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului de cupru. Metoda spectrofotometrică cu neocuproină

SR 8965-2/1995 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului de cupru. Determinarea spectrometrică de absorbţie atomică

SR 8965-3/1995 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului de cupru. Metoda electrochimică

STAS 8997/1979 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea hidrazinei

SR ISO 9297/2001 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de cloruri. Titrare cu azotat de argint utilizând cromatul ca indicator (Metoda Mohr)

STAS 8619-3/1990 pH-metrie. Determinarea electrometrică a pH-ului soluţiilor apoase

SR 3910-2/1998 Var industrial. Reguli pentru verificarea calităţii şi metode de determinare a caracteristicilor fizice

Copyright Blue Neon